”În urma confirmării pestei porcine africane la porci mistreţi din două fonduri de vânătoare, unul la Figa, iar altul la Sâniacob, la propunerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, prefectul judeţului a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (C.L.C.B.) în data de 31.12.2020, în vederea aprobării (Planului de măsuri pentru controlul şi combaterea pestei porcine africane la porcii domestici de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud). Printre măsurile prevăzute de planul adoptat pentru zonele în care au fost confirmate cazuri de PPA la mistreţi, se numără vânarea, în termen de 60 de zile, a mistreţilor, prin metode de vânătoare care

nu dislocă efectivul, urmând ca mai apoi să fie testaţi atât virusologic, cât şi serologic”, a transmis, joi, Prefectura Bistriţa-Năsăud.

În zona infectată de pestă porcină se vor efectua inspecții zilnice

Totodată, se vor efectua inspecţii/patrulări zilnice de către gestionarii fondurilor de vânătoare, dar şi supravegherea exploataţiilor de porci domestici din zona infectată.

Citeste si: O altă regiune a identificat primul caz cu noua tulpină de COVID

Care sunt toate zonele afectate de pestă porcină africană

Zonele afectate sunt: FV 33 Figa, FV 32 Sâniacob, FV 35 Bozieş, FV 34 Malin, FV 20 Mintiu şi FV 21 Măgheruş.

Zone infectate: localităţile Agrişu de Jos, Agrişu de Sus, Beudiu, Bidiu, Bozieş, Bretea, Cheţiu, Chintelnic, Chiraleş, Coasta, Cristur-Şieu, Dumbrava, Enciu, Feleac, Figa, Malin, Nuşeni, Podirei, Rusu de Sus, Rusu de Jos, Sâniacob, Şieu-Odorhei, Şieu-Sfântu, Şintereag, Şintereag-Gară, Şirioara, Viţa.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dezvăluire incredibilă despre noua tulpină de coronavirus

Zona tampon: localităţile Apatiu, Arcalia, Blăjenii de Jos, Beclean, Blăjenii de Sus, Caila, Chiochiş, Chiuza, Cireşoaia, Crainimăt, Cociu, Coldăru, Corvineşti, Floreşti, Lechinţa, Matei, Măluţ, Mogoşeni, Săsarm, Sigmir, Strugureni, Şieu-Măgheruş, Tăure, Ţigău, Ţentea, Vermeş, Valea Măgheruşului.

 

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si