Focul a fost anunțat- la 5 dimineața- de un fum gros care a apărut deodată la una dintre ferestre. Până ca cineva să intervină, parterul institutului unde se dau cele mai grele lupte pentru viață- a fost cuprins de flăcări. Câteva minute mai târziu, cineva din interior sună după ajutor la 112 însă haosul de pe fundal e-atât de mare încât dispecerul nu înțelege unde arde.

Bolnavii de covid din 4 saloane văd iadul în fața ochilor:

”Eu am dat telefon la pompieri și am sărit pe balcon(...) Era fum cât 10 locomotive cu abur!
S-auzea zgomot, unii țipau, alții se văitau și nu foc, numai fum ieșea de-acolo”, spune un pacient.

Incendiul de la Matei Balș. Încă o nenorocire în lanțul de tragedii din spitale

Abia după al doilea apel dat de dispecer- urmat de alte 9 strigăte de ajutor- apar ambulanțe, autospeciale pentru victime multiple, un spital mobil și descarcerarea. Pompierii reușesc să potolească focul și dispar rapid, pe holuri și în saloane, căutând prin cenușă răniții. Brusc realizează însă că n-au tărgi destule și ca să nu irosească nicio clipă, cară bolnavii la ambulanțe cu cearșaful.

„Era o ardere generalizată, cu degajări mari de fum. Am intervenit atât din exterior cât și din interior. S-au constituit echipe de căutare-salvare, concomitent cu echipele de localizare și lichidare a incendiului”, spun cei de la ISU.

Vreme de o oră, se dă o luptă infernală, care culminează cu un anunț tragic- la ora 6:20 de minute, Ministerul Sănătății confirmă că 3 pacienți au murit în incendiu. Un altul a fost resuscitat, dar din pricina rănilor grave, s-a stins și el, la scurt timp. Cea de-a cincea victimă a focului a fost găsită- după șase ore- în baie, carbonizată. Cu jumătate de oră mai târziu (ora 6:43), la Institutul Matei Balș ajung șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat și fostul manager al Institutului Matei Balș, Adrian Streinu Cercel.

Amândoi s-au arătat surprinși de nenorocire:

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

„Nu vom da speculații, nu vom da bănuieli pentru că n-are niciun rost pentru că poate să fie ceva și cauza să fie altceva”, a spus Arafat.

Incendiul de la Matei Balș. Erau probleme în spital cu căldura

La Institutul Matei Balș, situația nu era chiar roz, așa cum susțin autoritățile. Nereguli ar fi fost- și nu de ieri, de azi!

„Mama mea m-a sunat că îi este frig și să o iau. Am vorbit cu medicii dacă îmi permit să duc o aerotermă. Mi s-a permis, așa că a avut parte de condiții decente de căldură!”, spune un aparținător.

„Îmi pare foarte rău, transmit condoleanțe familiilor îndoliate, iar celor care au fost aici, în saloane, le doresc însănătoișre grabnică”, a declarat președintele Iohannis.

Dincolo de declarațiile responsabililor, lupta se dă acum pentru salvarea celorlalți pacienți, scăpați cu viață- din cei 103 pacienți care se aflau în spital, când a izbucnit incendiul, 53 au fost transportați, de

urgență, la spitale din tot Bucureștiul. Printre răniți se află și 3 cadre medicale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

 

 

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si