Christopher Plummer, legendarul actor canadian cunoscut pentru nenumăratele filme de top în care a jucat, pornind cu rolul căpitanului Von Trapp în "Sunetul muzicii", a murit la vârsta de 91 de ani. Christopher Plummer a făcut un ultim rol magistral în filmul "Knives Out", alături de Daniel Craig în anul 2019.
Author: Razvan Ilie vineri 05 februarie 2021 , 22:27
Christopher Plummer este creditat cu prezența în 217 producții cinematografice, potrivit portalului IMDB. Cel mai vechi rol interpretat pe marele ecran este din 1953 (Othello, într-un serial TV). Marele actor a câștigat un premiu Oscar în 2012 pentru filmul "Beginners" și a fost, de asemenea, nominalizat pentru "The Last Station" în 2010 și "All the Money in the World" în 2018.
Potrivit presei americane, Christopher Plummer a murit în casa sa din Connecticut, având-o alături pe soția sa, Elaine Taylor.
Lou Pitt, prietenul și managerul său, a spus despre el că a fost „un om extraordinar, care și-a iubit și respectat profund profesia”.
O prezență teatrală impunătoare, cu o voce bine cultivată și rezonantă, după cum îl prezintă revista Variety, Christopher Plummer a fost cunoscut mai ales pentru rolul căpitanului von Trapp în musicalul câștigat de Oscar „The Sound of Music".
Christopher Plummer s-a remarcat în primul rând pe scena de teatru
De asemenea, Christopher Plummer câștigat un Oscar în 2012 pentru rolul său secundar în filmul „Begginers”, devenind cel mai bătrân actor care a câștigat premiul Oscar pentru rol secundar.
Plummer a avut o carieră lungă și aclamată pe scena teatrală, cu două premii Tony. În filme, el a fost cunoscut și pentru rolurile din „The Insider”, „12 Monkeys”, „Star Trek VI: The Undiscovered Country”, "Knives Out" și „A Beautiful Mind”.
Actorul a contribuit cu vocea sa pentru producțiile „Up”, „An American Tale” și serialul TV „Madeline”.
Christopher Plummer a fost aclamat în prima parte a carierei sale pentru interpretările din piesele lui Shakespeare. S-a făcut remarcat în „Hamlet” (1957), remarcabila producție TV britanică, apoi în „A douăsprezecea noapte” sau "Mult zgomot pentru nimic" (1958), precum și în rolul Mercutio din „Romeo și Julieta", în 1960.
A fost căsătorit de trei ori, prima dată cu actrița Tammy Grimes, apoi cu jurnalista Patricia Audrey Lewis. Actuala soție al lui Christopher Plummer este actrița-dansatoare Taylor. Actorul are o fiică cu Tammy Grimes, actrița Amanda Plummer.