„Cât de curând. Proiectul este aproape finalizat. Mai avem consultări, astfel încât el să fie în primul rând constituţional. În acelaşi timp să nu creeze distorsiuni în economie. Aş vrea să reţineţi că aici e vorba de mai mult decât cumulul pensie salariu la stat. În primul rând, proiectul a izvorât din curentul care există în sistemul public ca odată pensionat în sistemul public, uneori chiar şi anticipat, a doua să te angajezi din nou la stat.

Ori noi prin acest proiect dăm în primul rând posibilitatea oamenilor din sistemul public să muncească opţional dacă vor până la 70 de ani. În momentul în care fac acea opţiune să muncească până la 70 de ani să beneficieze de salariu, dar să nu poată să cumuleze şi pensia”, a spus Raluca Turcan, întrebată despre subiect sâmbătă la Parlament.

Ministrul Muncii spune că acest proiect încurajeajă munca în sistemul public și dă posibilitatea reangajărilor

Ministrul Muncii mai precizat că un alt aspect important este faptul că acest proiect încurajează munca în sistemul public şi menţinerea în viaţa activă.

„Un alt lucru este de important e şi prevederea prin care odată ieşit la pensie din sistemul public, dacă vrei să te reangajezi, poţi să o faci în baza acestui proiect. Aşadar, acest proiect încurajează mult munca în sistemul public, menţinerea în viaţa activă şi respectarea unui principiu firesc, unui principiu moral – să nu poţi să cumulezi două surse publice de venit în acelaşi timp”,

a explicat Turcan.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citeste si: Noi măsuri de restricție împotriva COVID-19? Ce spune Ministrul Sănătății


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si