UPDATE. Reprezentanţii PNL şi cei ai USR se vor întâlni miercuri, în jurul orei 13.00, pentru discuţii privind formarea Guvernului. Din echipa de negociere a PNL fac parte preşedintele PNL, Florin Cîţu, secretarul general Dan Vîlceanu şi cei patru prim-vicepreşedinţi- Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Lucian Bode şi Gheorghe Flutur.

Citeste si: Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2022. Cine primește 7.000 de lei în plus în fiecare lună

Potrivit fostului premier desemnat, Nicolae Ciucă, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL de marți nu au fost decise o propunere de premier şi portofoliile care ar putea fi cedate unul viitor partener de coaliție. Independent de discuțiile dintre partide, președintele Klaus Iohannis este cel care trebuie să facă următoarea mișcare, respectiv invitarea partidelor la consultări.

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere. Nicolae Ciucă, posibilă propunere de premier din partea liberalilor? 

[Sursa foto: Facebook / Nicolae Ciuca]

Citeste si: Criza politică se adâncește. Ce urmează după retragerea lui Nicolae Ciucă. Liderii PSD și USR ies la rampă

Același mesaj a fost subliniat și de șeful PNL, Florin Cîțu :”Avem un partid care a plecat de la guvernare, un partid care după aceea a semnat o moţiune cu AUR, un alt partid care a depus o moţiune şi a fost votată de celălalt partid. PNL a fost la guvernare în toată această perioadă”, a afirmat Florin Cîțu.

Întrebat când se va vedea cu liderii PSD şi USR pentru negocieri,, Florin Cîţu a afirmat că discuţiile ar putea începe miercuri, dar că îi va contacta marţi seară.

”Noi vom merge la aceste negocieri cu o strategie pentru fiecare în parte, dar un lucru rămâne cert, premierul rămâne al Partidului Naţional Liberal. În ambele variante, mergem cu premier de la PNL”, a ţinut el să precizeze.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Nicolae Ciucă: Urmează ca echipa de negocieri să se întrunească miercuri 

Nicolae Ciucă le-a spus jurnaliștilor că în şedinţa Biroului Politic Naţional "s-a discutat doar flexibilizarea mandatului, pentru că a fost pe guvern minoritar".

"Nu s-a stabilit absolut nimic, vă spun cât se poate de onest şi sincer. Urmează ca mâine echipa de negocieri să se întrunească şi să stabilească elementele de negociere şi, în funcţie de modul de cum decurg negocierile, se întorc în Biroul politic şi vom lua decizia", a afirmat marţi Ciucă.

Citeste si: Sorin Grindeanu a fost votat președinte interimar al Camerei Deputaților

PNL va aborda "ambele partide"- USR și PSD

"Acum s-a permis echipei de negociere să poate să abordeze ambele partide să vadă care ar putea fi condiţiile pentru guvernare", a adăugat Nicolae Ciucă, întrebat dacă s-a stabilit o marjă de negociere privind portofoliile pe care liberalii le-ar putea ceda.
Întrebat în legătură cu posibilitatea de a fi propus din nou premier, Ciucă a răspuns: "S-au dat foarte multe pe surse şi ca atare nu pot să comentez chestiunea, pentru că nu s-a stabilit nimic".

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere.

Citeste si: Ciucă a renunțat la funcția de premier desemnat

Dacian Cioloș: PNL trebuie să se decidă mai repede

PNL trebuie să decidă cât mai repede cu cine dorește să negocieze o majoritate, a declarat, marți, președintele USR, Dacian Cioloș.

El a subliniat la RFI că o să înceapă negocierile doar atunci când va fi clar că PNL dorește să refacă coaliția cu USR.

Dacian Cioloș a afirmat că în opinia lui, PNL nu e decisă încă dacă intenționează să meargă cu PSD sau cu USR, ceea ce sunt două lucruri diferite. Este cunoscut "apetitul" social-democraților pentru reforme, a afirmat ironic președintele USR.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

"PNL-ul trebuie să decidă cât mai repede cu cine dorește să negocieze o majoritate, pentru că una e să negociezi o majoritate cu PSD-ul, am văzut care sunt pretențiile PSD-ului, ce așteptări au, ce pretenții au, cu impact bugetar masiv, știm apetitul, între ghilimele, al PSD-ului pentru reforme și pentru modernizarea României și există posibilitatea refacerii coaliției de centru-dreapta, între PNL, USR și UDMR, dar asta presupune să stabilim un program de reforme, să ne înțelegem pe niște măsuri imediate care trebuie luate pentru a scoate țara din criză(...). PNL-ul trebuie să decidă, pentru că sentimentul meu ieri a fost că încă nu e decis dacă intenționează să meargă cu PSD sau cu USR și sunt două lucruri total diferite", a spus Cioloș.

Schimbare de strategie la PSD

PSD ar putea cere postul de prim-ministru într-o eventuală coaliție guvernamentală cu PNL, au declarat presei surse social-democrate. Cele două partide se pregătesc de negocieri după ce conducerea PNL a decis luni seară să renunțe la intenția de a forma un guvern interimar cu UDMR.

PSD își asumă să intre la guvernare, a anunțat marți Marcel Ciolacu. "PSD își asumă și în această criză să intre la guvernare. Vom vedea în ce direcție duc lucrurile", a declarat Ciolacu, marți dimineață.

Citeste si:  Klaus Iohannis, la summit-ul liderilor mondiali pentru combaterea schimbărilor climatice

PSD are în acest moment cel mai mare număr de parlamentari, însă PNL ar putea reface și coaliția cu USR și UDMR, caz în care viitorul Executiv nu va avea nevoie de voturile social-democraților.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si