Președintele Klaus Iohannis  „a promovat constant educaţia, protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice ca teme prioritare ale mandatelor sale. Pentru a genera politici publice şi soluţii concrete în aceste domenii, preşedintele Klaus Iohannis a decis organizarea, la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, a unor formate diverse de lucru, unele mai ample, desfăşurate pe parcursul mai multor ani, precum cele care s-au finalizat cu Proiectul România Educată, altele pe subiecte punctuale, precum grupul de lucru pe tema „Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată”, înfiinţat la începutul anului 2022.

Totodată, începând cu anul 2021 funcţionează Grupul de lucru pe tema educaţiei cu privire la schimbări climatice şi mediu, care reuneşte reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Ministerului Educaţiei, ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ai instituţiilor de învăţământ, ai elevilor, ai profesorilor şi ai părinţilor, precum şi ai unor ONG-uri cu experienţă relevantă.

Citeste si: Mesajul președintelui Klaus Iohannis la 15 ani de la aderarea României în Uniunea Europeană

Care este obiectivul principal al grupului de lucru?

Obiectivul principal al acestui grup de lucru este să contribuie la îmbunătăţirea calităţii educaţiei privind schimbările climatice şi mediul, prin dezvoltarea unui program de educaţie pentru climă la nivel naţional. Tocmai de aceea, unul dintre criteriile principale avute în vedere pentru selectarea membrilor grupului l-a constituit experienţa anterioară în elaborarea şi implementarea unor proiecte educaţionale în materie de schimbări climatice şi mediu.

Grupul de lucru s-a reunit în mod constant pe parcursul anului 2021 pentru a aborda teme legate de infrastructură, formarea cadrelor didactice, aria curriculară, materialele didactice, instrumentele digitale pentru educaţia privind clima, activităţile educative în natură ş.a. Toate aceste elemente au fost sintetizate în raportul Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile, care va fi lansat marţi, 11 ianuarie 2022, la Palatul Cotroceni, în dezbatere publică.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

„Documentul vizează învăţământul preuniversitar şi lărgirea accesului la educaţia privind schimbările climatice şi mediul şi include o serie de propuneri şi de măsuri concrete. Odată implementate, toate acestea vor creşte expunerea elevilor la informaţii referitoare la factorii care duc la degradarea mediului şi accelerează schimbările climatice. În acelaşi timp, s-a avut în vedere şi componenta practică, asigurând astfel elevilor şi contextul pentru a se implica, pe parcursul şcolarizării, în activităţi aplicate de protecţie a mediului înconjurător”.

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis, creștere semnificativă a bugetului pentru 2022

Klaus Iohannis a promulgat legea care pune bazele unei strategii privind educaţia pentru mediu  

De asemenea, Preşedintele României a promulgat luni, 10 ianuarie, legea care pune bazele unei strategii privind educaţia pentru mediu şi încurajează formarea de competenţe de mediu în rândul elevilor, prin includerea acestora în domeniile de competenţe ale curriculumului naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial.

Raportul Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile, care va fi lansat marţi în dezbatere publică, reprezintă un prim pas pentru a dezvolta concret această strategie.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Klaus Iohannis, sunat de Joe Biden după discuția cu Vladimir Putin

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si