Grevă STB 2022. Nici vineri maşinile STB nu au ieşit pe traseu, unuii dintre protestatari susţinând că nu este vorba despre grevă, ci despre un protest spontan. 

”"Suntem în aceeaşi situaţie ca ieri. Suntem deschişi dialogului, ne cerem scuze bucureştenilor. Vom face tot ce e posibil ca să deblocăm această situaţie. Sentinţa judecătorească e executorie. Angajaţii să înţeleagă că îşi periclitează locul de muncă. Cineva,

cu bună ştiinţă, a încălcat contractul colectiv de muncă”, a declarat directorul general al societăţii, Adrian Criţ a afirmat la Digi 24.

Ce au transmis reprezentanții Societății

„Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei declanşate la Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia instanţei şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs.

Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureştenilor din zona metropolitană şi ignorarea cu bună ştiinţa a unei decizii judecătoreşti poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acţiune”, au semnalat reprezentanții Societății printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Citeste si: Grevă în transporturile din Capitală- Haos în trafic

STB solicită angajaților reluarea activității

STB SA „face apel la simţul de responsabilitate al angajaţilor săi” și le cere în mod public să reia activitatea de transport public. În același timp, Societatea îi asigură pe bucureșteni că va lua toate măsurile necesare și legale posibile pentru revenirea la normalitate a transportului în comun.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Greva de la STB, suspendată de Tribunalul București. Magistrații au dispus „reluarea imediată a activității”

Tribunalul București a decis suspendarea grevei

Tribunalul București a decis supendarea grevei şi a dispus reluarea imediată a activităţii, decizia fiind executorie. Conducerea Societății de Transport București a depus, joi, la tribunal două cereri prin care solicita suspendarea grevei sindicaliştilor, dar şi constatarea protestului organizat de angajaţi ca fiind nelegal.

În primul dosar, cel în care se solicită suspendarea grevei, instanța a dat dreptate conducerii STB, urmând ca vineri să fie judecată solicitarea conducerii pentru nelegalitatea protestului. 

Citeste si: Procurorii DNA, descindere la Primăria Capitalei. Nicușor Dan, prima reacție

Grevă în Capitală

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au declanşat joi dimineață un protest spontan. Astfel, niciun autobuz, troleibuz sau tramvai nu a ieșit pe traseu în București.

Traficul din Capitală a fost paralizat, iar în stațiile de metrou oamenii s-au înghesuit. Directorul societăţii Adrian Criţ a declarat că protestul este ilegal.

Protestatarii solicită creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă. În replică, conducerea STB a anunțat că orele nelucrate ale angajaților implicați în protest nu vor fi plătite. 

Citeste si: Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De la prima întâlnire i-am mâncat toți banii.”- kfetele.ro

Citeste si: Povestea emoționantă a cățelului-erou Fiki care și-a salvat stăpânul din calea puhoaielor de la Galați- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Metrorex, anunț de ultim moment despre programul la metrou în ziua grevei STB

Nicușor Dan le-a transmis protestatarilor că este deschis la dialog

Primarul Capitalei Nicuşor Dan susține că nu este vorba de o grevă spontană, ci de una orchestrată de liderii de sindicat, considerând-o ca fiind o grevă politică. Primarul Bucureștiului a spus că este deschis la dialog, dar nu prin liderul de sindicat. Vasile Petrariu, liderul sindicatului de la Societatea de Transport Bucureşti (STB) a spus că șoferii STB vor relua munca în clipa în care directorul general va fi demis de către Consiliul de Administrație. Acesta i-a răspuns lui Nicușor Dan și i-a spus că la negocieri nu va merge nimeni din partea Sindicatului fără el. 

Citeste si: Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că vor fi introduse trei noi linii STB în zona centrală a Capitalei


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si