Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, miercuri, recursul lui Traian Băsescu la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care hotărâse în 2019 că fostul preşedinte al României a fost colaborator al Securităţii. Hotărârea ÎCCJ este definitivă. 

Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul- pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr.

471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fis cal”, a anunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia magistraţilor este definitivă

În urma acestei decizii, Băsescu ar urma să-şi piardă beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte, conform unei legi promulgate în octombrie2021 şi care prevederetragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, în cazul existenţei unor dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Câțiva tineri din Bacău au vrut să plătească cu găleți de monezi la benzinărie

Curtea de Apel Bucureşti a constatat în septembrie 2019 calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. Dosarul în care CNSAS cere constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat în mai 2019 la Curtea de Apel Bucureşti.

Traian Băsescu neagă acuzațiile

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului.

Citeste si: VIDEO| O grupare de proxeneți români a fost destructurată în Franța

De asemenea, nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de el sau chitanţe care să reprezinte plăţi efectuate de fosta Securitate către el şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator. El a negat că ar fi dat Securităţii informaţii sub numele Petrov.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si