Postul Sf. Marii 2022: În Postul Sfintei Maria, creștinii sunt îndemnați să se roage mai mult, să se spovedească pentru a obține iertarea păcatelor și să facă mai multe fapte bune, fără să aștepte ceva în schimb. 

Ziua de Sfânta Maria Mare este și ziua Marinei, Sfânta Fecioară Maria fiind considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Tradiții și obiceiuri în Postul Sf. Maria

În această perioadă nu se lucrează la câmp, nu se coase și nici nu se spală rufe. Sărbătoarea Sântămăriei se ține mai ales pentru sănătate, dar și pentru căsătorie, vindecare, naștere ușoară sau ocrotire de rele, potrivit traditii-superstitii.ro.

Se împart struguri și prune din noua recoltă, dar și alte bucate pentru sufletele celor adormiți. Dimineața se duc poamele la biserică și se sfințesc de către preot, iar mai apoi se împart din suflet.

Potrivit unei vechi superstiții, dacă de Sfântă Mărie înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lungă și blândă.

În unele sate din România, oamenii nu aprind focul cu două zile înainte de Sfânta Maria Mare. Cine nu respectă tradiția, riscă să se îmbolnăvească sau să le ia foc acareturile.

Nu se doarme pe prispa casei și este interzis scăldatul în apele râurilor, fiind spurcate de cerbi.

Postul Sfintei Maria 2022. Canon de rugăciune la Adormirea Maicii Domnului

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, glasul 1:

Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul: Cea Împodobită cu Dumnezeiasca Slavă, Sfinţita şi Lăudata pomenirea ta, Fecioară, pe toţi credincioşii la veselie i-a adunat; şi începând Mariam, cu timpane şi cu hore, cântă Unuia-Născut al tău, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Citeste si: Sfântul Ilie 2022: Mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani!

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Cine era românul mort în inundațiile din Spania. Momentul în care fratele lui îl caută printre camioanele distruse de viituri- antena3.ro

Citeste si: Cât riscă să stea la închisoare trădătorul-spion Pișcan, după ce a recunoscut toate acuzațiile împotriva lui- wowbiz.ro

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Petrecut-au cetele celor fără trup în Sion Dumnezeiescul tău trup cel ce mergea la cer. Şi fără de veste adunându-se mulţimea Apostolilor de la margini, a stat îndată înaintea ta Născătoare de Dumnezeu, cu aceia, Preacurată Fecioară, Cinstită pomenirea ta prăznuim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Răsplătiri de biruinţă ai luat asupra firii, Curată, pe Dumnezeu născând. Însă, urmând Făcătorului şi Fiului tău, mai presus de fire te-ai supus Legilor firii. Pentru aceasta, după ce ai murit, ai înviat, cu Fiul tău în veci vieţuind.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Cel Ce eşti Făcător şi Cu­prinzător a toate, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu, Hristoase, Neclintită şi Nemişcată, întăreşte Biserica, Cel Ce Însuţi eşti Sfânt şi întru Sfinţi Te odihneşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, femeie moartă, însă mai prsus de fire şi Maică a lui Dumnezeu, văzându-te măriţii Apostoli, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu frică te-au atins cu mâinile pe tine, cea Strălucită cu Mărire, ca pe o Sălăşluire în care Dumnezeu a locuit văzându-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Apucat-a înainte judecata lui Dumnezeu aducând tăierea mâinilor batjocoritoare ale celui îndrăzneţ, păzind în Slava Dumnezeirii Cinstea Sicriului celui Însufleţit, în care Cuvântul trup S-a făcut.

Citeste si: Anunț pentru pensionarele din țară! Când vor fi încărcate cardurile de alimente- kfetele.ro

Citeste si: EXCLUSIV! Ce planuri are Mihai Trăistariu de Sărbători- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește o singură cremă în fiecare zi- antena3.ro

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Graiurile proorocilor şi preînchipuirile au proorocit Întruparea Ta cea din Fecioară, Hristoase. Lumina Strălucirii Tale întru lumina neamurilor va ieşi şi va striga Ţie adâncul cu veselie: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vedeţi, popoare şi vă miraţi că, Muntele cel Sfânt şi preavădit al lui Dumnezeu, la Locaşurile cele Cereşti de sus se ridică; Cerul cel pământesc în Locaşul cel Ceresc şi Nestricăcios se sălăşluieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

La viaţa cea pururea veşnică şi mai bună, moartea ta a fost trecere, Curată, din cea vremelnică, la cea Dumnezeiască cu adevărat şi netrecătoare mutându-te, Preacurată, vezi întru veselie pe Fiul şi Domnul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ridicatu-s-au porţile cereşti, îngerii au lăudat şi a primit Hristos Vistieria Fecioriei Maicii Sale. Heruvimii te-au ridicat cu veselie şi Serafimii te slăvesc, bucurându-se.

Citeste si: Calendar ortodox 15 iulie 2022. Ce sărbătoare este vineri?


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si