VIDEO- Târgul de Paște de la Sibiu s-a deschis
Târgul de Paște din Sibiu este magnet pentru străini. Vizitatori din toate colțurile lumii se bucură zilele acestea de atmosfera de sărbătoare din centrul istoric al orașului.
Fel de fel de bunătăți și cadouri pentru tolba iepurașului ademenesc vizitatorii care vin la Târgul de Paște din Sibiu. Peste 45 de căsuțe au fost instalate în Piața Mare a orașului. Dulciuri, decorațiuni, obiecte din ceramică și tot feluri de preparate savuroase vor putea găsi cei care merg la târg.
Producător: ”Anul acesta, la târg, am venit cu produsele realizate de mine personal. Sunt ouă lucrate pe polistiren. Este o nouă abordare a decorațiunilor, care ar trebui să ne însoțească la sărbătorile pascale.”
Producător: ”Am venit din Bucovina cu pască, cozonaci, salam de biscuiți, plăcinte cu mere, dovleac, totul tradițional cum se făcea pre vremuri, fără chimicale, conservanți.”
Târgul de Paște de la Sibiu a devenit atracția principală a turiștilor.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Turist: ”Este frumos. Îmi plac toate culturile care s-au strâns la un loc și oamenii. Suntem scoțieni și ne simțim foarte bine aici.”
Pe lângă căsuțele cu cadouri și bunătăți, la târg a fost amenajată și o zonă de distracție pentru cei mici.
Turist: ”Un vibe foarte bun, e bine. Așteptăm sărbătorile pascale.”
Târgul de Paște din centrul Sibiului se va încheia pe 18 aprilie.