Potrivit jurnaliștilor de la Los Angeles Times, Comisia Loteriei de Stat din California a confirmat că Denise a câștigat mai bine de un milion de dolari pe data de 28 decembrie 1996. Fiind în culmea fericirii după marele câștig, femeia în vârstă de 49 de ani a solicitat divorțul de soțul ei la doar 11 zile după revendicarea premiului. Cei doi americani fuseseră căsătoriți timp de 25 de ani.

Richard Denner, judecătorul care s-a ocupat de acest caz, a declarat că Denise Rossi a încălcat legea de partaj al bunurilor și a acționat din motive de fraudă sau răutate.

Citește și: Mădălina, fetița care a dispărut acum cinci luni în SUA, este de negăsit. Marți a împlinit 12 ani

De asemenea, Denner a mai aadăugat că Denise a recunoscut că și-a ascuns câștigul pentru că nu voia ca fostul ei so ț „să pună mâna pe el”.

„Mi-am dorit să ies din această relație de ani de zile”, a explicat femeia. Denise susține că a pierdut mica avere din cauza necunoașterii sale cu privire la lege.

Thomas susține că nu avut probleme în căsnicie și nu a înțeles de ce Denise a cerut atât de brusc divorțul

În cei 25 de ani de mariaj, Thomas, în vârstă de 65 de ani, nu a consultat niciodată un consilier matrimonial, nu și-a înșelat niciodată soția și nu s-a îndoit de o relație atât de strânsă cu soția sa, cu

care împărțea până și periuța de dinți electrică, potrivit spuselor acestuia. În momentul în care Denise a venit să ceară divorțul, totul întâmplându-se din senin, dar și foarte rapid, bărbatul a rămas de-a dreptul șocat. Mai târziu a aflat și de ce totul s-a întâmplat atât de repede.

Thomas a aflat despre câștig fostei sale soții la mai bine de doi ani după divorț, în momentul în care o scrisoare a ajuns din greșeală în cutia sa poștală.

În plic se afla o solicitare din partea firmei Statewide Funding care plătea sume forfetare pentru câștigurile la loterie.

Scrisoarea, care era adresată fostei sale soții, preciza că firma în cauză  „a ajutat sute de câștigători la loterie ca tine din toată țara să primească o sumă forfetară pentru valoarea actuală a viitoarelor lor plăți anuale la loterie”.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO. A fost executat "asasinul ninja". Care a fost ultima dorință a condamnatului la moarte

Mai mult, bărbatul în vârstă de 65 de ani a aflat că Denise a mers atât de departe, încât a trimis toate cecurile primite de la loterie la adresa mamei sale, din localitatea Pleasant Hill, California de Nord.

„Cred că s-a scărpinat în cap o vreme, întrebându-se dacă așa ceva poate fi adevărat”, a declarat avocatul lui Thomas, Mark Lerner.

Thomas a obținut o ordonanță judecătorească la doar câteva zile după ce a făcut descoperirea. Bărbatul a subliniat că finanțele sale au fost instabile după divorț, iar secretul fostei sale soții să fie „și mai dezamăgitor” pentru el. Ca parte a sentinței, femeia în vârstă de 49 de ani va fi nevoită să-i plătească fostului soț 20 de rate anuale a câte 66.800

de dolari fiecare.

Connolly Oyler, avocatul femeii, a calificat hotărârea judecătorului drept „foarte punitivă”.

Denise va trebui să-i plătească fostului soț întregul câștig obținut în 1996

Americanca, împreună cu alți cinci colegi de muncă, au pus bani în comun pentru a juca un bilet la loto, au câștigat și au împărțit apoi câștigul în valoare de 6,6 milioane de dolari, a dezvăluit Denise în fața judecătorului. De asemenea, avocatul femeii a dezvăluit că clienta sa ar fi avut șansa să păstreze jumătate din câștig, dacă i-ar fi mărturisit totul soțului în timpul procesului de divorț.

„Aș fi putut argumenta cu succes că era proprietatea ei separată. Sau ne-am fi certat și am fi ajuns la o oarecare înțelegere. Dar judecătorul s-a supărat și i-a dat totul soțului”, susține Oyler. În disperarea ei de a păstra întreaga sumă de bani, Denise a spus în instanță că biletul de loterie a fost un cadou de la un coleg de muncă.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citește și: Soacra mare a eclipsat mireasa la nuntă! E incredibil cum s-a îmbrăcat femeia și ce a făcut

Judecătorul nu a fost de acord cu femeia în vârstă de 49 de ani și a stabilit ca întreg câștigul de la loterie să-i fie predat fostului soț. Lerner, avocatul lui Thomas, a dezvăluit că clientului său i-au dat lacrimile de bucurie în momentul în care a aflat decizia judecătorească. La rândul ei, Denise a recunoscut că a fost uluită de sentință și că deja își face planul pentru următoarea sa mișcare legală.

„Da, va fi un recurs”, a transmis avocatul ei, în timp ce avocatul lui Thomas a explicat că el ar numi-o altfel: karma.

„Poate că oamenii se vor gândi de două ori la ascunderea bunurilor în timpul partajului”, a declarat Lerner, în timp ce judecătorul Denner a conchis: „Morala poveștii: se merită să fii sincer de la început!”.

Citește și: VIDEO| Ea este femeia care s-a iubit cu un delfin. Experimentul NASA care s-a soldat cu moartea delfinului Peter


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si