Unii urmăritori furioși contestă victoria artistei, susținând că a fost favorizată pentru a permite Suediei să găzduiască competiția anul viitor, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la succesul ABBA.

Loreen, clasată pe primul loc în competiţia muzicală Eurovision în 2012, este a doua artistă care a câştigat de două ori acest concurs, după Johnny Logan. Logan a obţinut victorii pentru Irlanda în anii 1980 şi 1987.

Loreen este, de asemenea, prima femeie care reuşeşte această performanţă. Cu toate că Suedia sărbătoreşte această victorie istorică, succesul ei este însoţit de un val de critici pe reţelele sociale, conform Daily Mail.

Citește și: Discuții aprinse după prestația României la Eurovision! Ce acuzații i se aduc lui Theodor Andrei

Telespectatorii spun că voturile câștigătoarei au fost organizate

Acuzația potrivit căreia organizatorii au orchestrat victoria lui Loreen are la bază ideea de a permite Suediei să găzduiască ediția următoare a concursului Eurovision, coincizând cu aniversarea a 50 de ani de la succesul ABBA.

Chiar dacă criticile au apărut, Suedia este în sărbătoare după succesul de aseară: „Există o singură regină şi numele ei este Loreen”, potrivit Expressen. „Ceea ce Loreen a realizat(...) este, fără exagerare, o performanţă mai mare decât îşi dau seama cei mai mulţi dintre noi", a precizat tabloidul, spunând că melodia ei este „perfecţiune pură”. 

„Din punct de vedere muzical, artistic şi scenic, Loreen şi participarea ei s-au ridicat la înălţimea tuturor aşteptărilor”, a scris Svenska Dagbladet (SVD) despre prestația lui Loren.

Marea favorită a făcut față presiunii a scris postul public de televiziune SVT. 

Citește și: Ugur Yesil, CEO şi Executive Board Member Dogan Media International, premiat cu distincţia “Omul Anului în Forţele Navale”

La fix 50 de ani după ce trupa ABBA a câștigat concursul Eurovision la Brighton cu hitul „Waterloo”, Suedia va fi țara care va găzdui anul viitor concursul pentru a șaptea oară.

„O sincronizare perfectă” după cum a notat cotidianul Dagens Nyheter, citat de  Agerpres.  

Discuții aprinse după prestația României la Eurovision! Ce acuzații i se aduc lui Theodor Andrei

Reprezentantul României la Eurovision, Theodor Andrei, se confruntă cu critici dure după ce nu a reușit să se califice în finala concursului. Artistul este acuzat că și-a inclus iubita în show-ul său timp de 20 de secunde, doar pentru ca aceasta să facă parte din delegația României în Anglia.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Continuă scandalul legat de prestația României la Eurovision în acest an. Theodor Andrei este acuzat că și-a inclus iubita în show-ul de la Liverpool doar pentru ca aceasta să se plimbe în Marea Britanie.

În timpul piesei sale, Theodor Andrei a avut o coregrafie în care o tânără se mișca lasciv lângă el. Această coregrafie a stârnit discuții aprinse în mediul online.

Citește și: România nu s-a calificat în finala Eurovision 2023 ce va avea loc sâmbătă. Care sunt cele zece țări calificate din a doua semifinală

Potrivit publicației Adevărul, tânăra în cauză este Diana Colea, iubita lui Theodor Andrei, care s-a ocupat și de întregul concept prezentat în finala selecției naționale. Diana Colea este studentă la UNATC. După ce artistul a câștigat selecția națională, reprezentanții au decis să o includă și pe ea în delegația oficială, în calitate de dansatoare.

„Momentul cu care voi reprezenta România la Eurovision are o valoare conceptuală în care întâlnim o latură a poveştii diferită faţă de cea din Finala Selecţiei Naţionale. Dat fiind faptul că piesa prezintă această luptă între raţiune şi instinct şi este un rău necesar la care mă întorc indiferent de cât de tare mă afectează, eu sunt portretizat captiv, zbătându-mă, arzând prin toţi porii pentru această iubire, care rămâne doar ca o urmă în sufletul meu- totul înconjurat de energia de Rock'N'Roll. Ca orice iubire de genul acesta- începe încet şi apoi devine un carusel emoţional care te ridică peste nori şi te lasă să cazi până te zdrobeşti. Dragostea e răspunsul la orice întrebare. Dragostea poate fi pentru oricine şi orice. Vă mulţumesc din suflet, vă iubesc în egală măsura pe toţi! Iubiţi liber! Make love not war“,   a declarat tânărul artist înainte de prestația de la Liverpool.

Citește și: VIDEO- Concursul ”Omul Anului în Forțele Navale” și-a anunțat câștigătorii. Ugur Yesil, CEO și Executive Board Member- Dogan Media International, premiat în cadrul ceremoniei

Fanii concursului îi aduc acuzații dure reprezentantului României

După ce a fost dezvăluit că Diana Colea, iubita lui Theodor Andrei, a făcut parte din delegația oficială Eurovision ca dansatoare, fanii concursului au fost nemulțumiți și au acuzat că aceasta a fost inclusă doar pentru a se plimba în Anglia, prestația ei de pe scenă fiind doar un pretext.

Imaginile postate pe rețelele sociale de către cei doi au stârnit și mai multă controversă, fani acuzând că aceștia au profitat de oportunitatea oferită de concurs pentru a-și face vacanță la Londra.

„A băgat-o în show ca pretext s-o plimbe și pe ea până la Liverpool. Oribil moment!“

Citește și: Festivitatea de premiere a Concursului „Omul Anului în Forțele Navale” – ediția a XIII-a

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

„Hai că are timp și fata să bage un dance break, pe contemporan, așa cum se poartă, să fim în trend. În momentul de față aș adăuga, neironic, cât mai multe la ghiveci“

- „TVR a dat pe persoană fizică anul ăsta Eurovisionul“

- „Trebuia justificată prezența iubitei în delegație“

- „Pentru 20 de secunde de faimă a cărat-o la Liverpool?“

- „Asta s-a repetat zilnic câte 8 ore?! Deci tipa e absolut degeaba!“

Citește și: Celebrul tenor italian, Alessandro Safina revine pe scena Sălii Palatului din București cu un concert memorabil!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si