Evaluare Națională 2023 clasa a 6-a. Potrivit Liderului Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, este posibil ca examenele să fie afectate de greva generală desfășurată pe data de 22 mai 2023.

„Da, există riscul, o spunem responsabil, să se dea peste cap și examenele naționale. Vina nu este a noastră, nici a oamenilor din sistem, este a guvernanților. Ei trebuie să se gândească, a lor este vina, dacă se va întâmpla, repet, să nu se dea examenele naționale sau să se decaleze.

De aceea, fac un apel către cei care au frâiele în această țară: să lase orgoliile și să se așeze la masa negocierii. Altfel, riscurile sunt majore. Se folosește termenul de înghețarea anului școlar. Ferească Dumnezeu! Dacă se va ajunge acolo, repet, guvernanții vor plăti.”, a anunțat Simion Hăncescu, potrivit edupedu.ro.

Când are loc proba la Limbă și comunicare?

Evaluare Națională 2023 clasa a 6-a: Subiectele la Română. Baremul pentru Limbă și comunicare

Evaluare Națională 2023 clasa a 6-a: Subiectele la Română. Baremul pentru Limbă și comunicare

[Sursa foto: PixaBay]

Pe data de 24 mai va avea loc prima probă în cadrul Evaluării Naționale la Limbă și comunicare, pentru clasa a-VI-a. Pe data de 25 mai va avea loc proba la Matematică și Științe ale Naturii.

Elevii vor avea la dispoziție 60 de minute pentru a rezolva subiectele. Potrivit Metodologiei de organizare și desfășurare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a-II-a, a-IV-a, a-VI-a, pentru Evaluarea Națională VI, comisia judeţeană/ a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN stabileşte un interval orar unic pentru desfăşurarea testelor, pentru toate unităţile de învăţământ din judeţ/ municipiul Bucureşti.  

Notele nu vor fi trecute în catalog și nu vor fi anunțate public. Acestea vor fi comunicate părinților. De asemenea, vor fi gândite în așa fel încât să poată fi identificate problemele pe care le pot avea elevii, în scopul rezolvării lor.

”Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin: a) elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune; b) informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate”, se prezintă în metodologie, potrivit sparknews.ro

Mai mult de atât, testele vor fi evaluate de două cadre didactice. Unul este învățătorul/ institutorul/ profesorul pentru învățământul primar de la clasa. De asemenea, rezultatul final vine în 7 zile de la susținerea lor. 

Modele de subiecte Evaluare Națională: clasa a-VI-a

Evaluare Națională 2023 clasa a 6-a: Subiectele la Română. Baremul pentru Limbă și comunicare

Evaluare Națională 2023 clasa a 6-a: Subiectele la Română. Baremul pentru Limbă și comunicare

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

  TEST 1 Limbă și comunicare – Limba engleză

  TEST 2 Limbă și comunicare – Limba engleză

  TEST 1 Limbă și comunicare – Limba germană

TEST 2 Limbă și comunicare – Limba germană

  TEST 1  Limbă și comunicare – Limba franceză

  TEST 2  Limbă și comunicare – Limba franceză

  TEST 1 Limbă şi comunicare – Limba italiană  

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

TEST 2 Limbă şi comunicare – Limba italiană

TEST 1 Limbă şi comunicare – Limba spaniolă 

TEST 2 Limbă şi comunicare – Limba spaniolă

Citește și: Liga Studenţilor Iaşi, despre greva profesorilor: „Este inacceptabilă solicitarea de creştere a salariilor”

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si