Casa de vacanță din Predeal a unui medic celebru, devastată de un urs: ”Putea oricând să intre peste noi”
Oamenii din Prahova sunt terorizați de prezența urșilor în zonă. Animalul sălbatic a devastat locuinţa unui medic, la scurt timp după ce acesta a plecat.
Casa de vacanță din Predeal a unui medic celebru din România a fost devastată de un urs. A spart o uşă dublă, din sticlă, şi a devastat locuinţa, la doar trei ore după plecarea proprietarului, potrivit Antena 3 CNN.
Prezența ursului devine tot mai periculoasă în proximitatea locuințelor pentru că animalul are suficient curaj pentru a intra în casă.
Ursul a spart geamul și a mâncat din frigider
Chiar dacă ușa de la intrarea casei medicului era încuiată, ursul a spart geamul și a intrat pentru a căuta mâncare. Medicul trage un semnal de alarmă și se teme pentru viața sa, mai ales că ursul poate intra oricând în casă, chiar și atunci când aceasta este locuită.
După ce s-a ospătat din frigider şi a lăsat dezastru în urma sa, animalul şi-a continuat nestingherit vizita prin casa de vacanţă. A urcat chiar şi la etaj, acolo unde se aflau dormitoarele.
"Pur şi simplu am fost, am stat în casa respectivă, am plecat.
După aproximativ 3 ore după ce am plecat, deja ursul era în casă.
Putea oricând să intre peste noi, putea oricând să vină peste familia mea, peste copiii mei", a declarat doctor Felix Popescu, proprietarul casei, citat de Observator. La Predeal urșii deja fac parte viaţa oamenilor și autoritățile nu pot pune capăt acestui pericol.
Oamenii din Telega, o mică localitate din Prahova, spun că de două săptămâni nu mai au liniște din cauza urșilor care pot fi întâlniți ziua în amiaza mare, fie pe ulița principală, fie prin grădini. Animalul sălbatic a fost alungat din sat cu taxiul. Claxoanele și strigătele oamenilor l-au făcu să gonească cât l-au ținut puterile. Oamenii spun că ar fi în zonă mai multe exemplare.
”Pentru Prahova ar fi în proiect 16 urși, dar numărul cred că va crește pentru că proiectul este încă în studiu. Cei 16 urși sunt identificați. Se știu că produc pagube”, a declarat Valeriu Mihălcioiu, reprezentant Garda Forestieră Prahova pentru Stirile PROTV.
În prezent, singurele măsuri despre care localnicii și turiștii știu sunt mesajele RoAlert emise de pompierii militari, privind pericolul urșilor din Predeal.