Tânărul în vârstă de 23 de ani a alunecat și a căzut în apă în timp ce se afla la Cascada Arishinagundi din India. Abia o săptămână mai târziu, corpul său a fost găsit de scafandri, căutările fiind îngreunate de condițiile meteo nefavorabile.

Tragedia a avut loc duminică, pe data de 23 iulie 2023, atunci când Kumar se afla într-o excursie la cascada Arishinagundi, împreună cu prietenul său, Gururaj.

Citește și: Jusțiarul de Berceni, atacat în timpul unei misiuni: "Am nevoie urgent de ajutor că sunt pe mașina lui și nu oprește"

În timp ce filma pentru un Insta-story și se afla pe o stâncă de la marginea cascadei, indianul și-a pierdut echilibrul și a fost luat de curenții puternici.

Kumar și-a pierdut echilibrul și a căzut de pe stâncă

Imediat după ce Kumar a fost înghițit de ape, Gurujar, prietenul său, și cel care a filmat incidentul, s-a deplasat la cea mai apropiată secție de poliție. Potrivit declarației poliției locale, „accidentul a avut loc în jurul orei 15:15, când Gururaj filma un video pentru Instagram.

El realizase deja o fotografie în acel loc, însă părea prea întunecată, așa că a decis să filmeze un al doilea clip.

S-a oprit din nou pe stâncă, dar a alunecat și a căzut accidental în apă.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Prietenul său nu avea semnal la telefon și abia la ora 17:00 a ajuns la poliție pentru a raporta ceea ce s-a întâmplat.”

VIDEO. Momentul șocant în care un tânăr moare chiar sub privirile prietenului său. Filmau un video pentru rețelele de socializare

El este Sharath Kumar, tânărul de 23 de ani care a murit sub privirile prietenului său

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: VIDEO- Moartă la 16 ani din cauza drogurilor. Iubitul fetei a fost reținut

O echipă formată din aproximativ 50 de persoane, inclusiv pompieri, voluntari și experți, a început căutările imediat, însă fără succes.

Demersurile au fost complicate de condițiile meteo dificile, cu ploi abundente înregistrate în zonă. După o săptămână, corpul tânărului a fost găsit la 200 de metri distanță de locul accidentului, într-o stare avansată de descompunere.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

„După opt zile lungi, am găsit cadavrul sub o stâncă, în apropierea cascadei. Intensitatea ploii a scăzut în ultimele două zile, ceea ce ne-a ajutat să verificăm fiecare colț din jurul cascadei,” a transmis un membru al echipei de salvare.

Citește și: Închisoare pe viață pentru o americancă obsedată de sfârșitul lumii, care și-a ucis copiii/ ”Știu șigur că, în lumea spiritelor, copiii mei sunt fericiți”

Familia tânărului a primit corpul acestuia după efectuarea autopsiei. Atenție! Urmează imagini care vă pot afecta emoțional:


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si