"Vacanțe la schi gratuite pentru studenți. Asta promite Ministerul Familiei, care a creat un nou program de tabere la care pot lua parte tinerii din orice facultate. Ce presupune acest proiect și cum se face selecția, ne spune, în direct, colegul meu, Adrian Jătăreanu. Bună dimineața, Adi", a transmis Simona Pătruleasa.

Tabere gratuite pentru tineri

"Bun găsit!

Practic orice student care învață la o facultate din România, se poate înscrie la una dintre taberele organizate de ministerul Familiei.

Acestea se vor desfășura în două serii, a câte cinci nopți fiecare, în perioada 10- 15 februarie și 18- 23 februarie. Autoritățile vor deconta cazarea în valoare de 100 de lei pe zi și masa în valoare de 52 de lei pe zi pentru fiecare student în parte. În schimb, tinerii care vor participa la tabere vor trebui sa suporte transportul din buzunarul propriu.

Există și câteva condiții. Pentru a se înscrie în acest program, studenții trebuie să fie înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență, să fie integraliști și să aibă vârsta de cel mult 35 de ani. Tinerii din anul întâi care nu au situația încheiată pe primul semestru nu se pot înscrie. Cererile pot fi depuse la secretariatele facultăților.

Momentan, reprezentanții ministerului Familiei nu au anunțat și unde se vor desfășura aceste tabere de iarnă.

Oricum studenții care vor să meargă la schi vor trebui să aibă la ei bani și pentru instalațiile de transport pe cablu, iar tarifele sunt destul de piperate. În Poiana Brașov, de exemplu, un schi pass valabil o zi întreagă costă 200 de lei", a transmis Adrian Jătăreanu.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- Cel mai consumat produs de patiserie s-a scumpit. Covrigul costă acum mai mult chiar și cu 25%

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: