"Fiul alpinistei care și-a găsit sfârșitul în vârf de munte, a povestit pas cu pas cum a aflat vestea cutremurătoare. Nici până acum apropiaților dar și familiei nu le vine să creadă că sportiva de performanță a plecat de lângă ei. Atenție urmează informații cu un puternic impact emoțional", a transmis Silvia Ioniță.

Trupul Mihaelei, alpinista care a murit în timp ce escalada, se află în munți

"Așa a vrut Dumnezeu să se întâmple, sunt bucuros că mama mea și-a atins visul, mama mea e o luptătoare, e o campioană. O consider eroul meu!", a spus fiul alpinistei.

Sunt primele cuvinte ale lui Flavius, fiul Mihaelei, alpinista care și-a găsit sfârșitul pe vârful Aconcagua, la aproape 7000 de metri altitudine. Nu-și explică ce s-a putut întâmpla cu mama sa. Știa cât de mult iubește muntele, iar vestea că Mihaela și-a găsit sfârșitul la înălțime...l-a dărâmat.

"Toată lumea știe că această pasiune este foarte periculoasă, dar era pasiunea ei... Mama mea era îndrăgostită de munte, mergea foarte mult cu bicileta, făcea sport, nu a avut niciodată probleme de sănătate...", a spus Flavius, fiul alpinistei.

I-a auzit vocea mamei pentru ultima dată pe 9 ianuarie, cu o zi înainte că Mihaela să plece în aventura în care avea să-și găsească sfârșitul. Tânărul a aflat din presă cumplita veste, iar acum se luptă să își aducă mama, acasă.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO: Românca moartă pe munte în Argentina: "A iubit muntele mai mult decât pe ea însăși"

"Mama mea încă este în vârf acolo, nu a putut nimeni să o coboare. Am vorbit cu cineva, acum așteptăm. Că o să se întâmple astăzi sau mâine sau în decurs de câteva zile, o săptămână, o echipă de alpiniști o să urce după ea, o s-o coboare la cota 4500-5000 ceva de genul, după care, de acolo o va prelua elicopterul", a spus Flavius, fiul alpinistei.

Flavius a fost înștiințat că elicopterul -care ar trebui să o preia- nu poate ajunge decât până la înălțimea de 5600 de metri. Tânărul, stabilit de 4 ani în Marea Britanie, urma să își serbeze ziua pe 10 februarie, alături de mama sa. Acum, rudele se pregătesc de înmormântare.

A escaladat cei mai înalți munți ai Europei, inclusiv Mont Blanc, după doar câteva luni de pregătire. Cât despre traseele montane din România, pentru Mihaela păreau o joacă de copil. Fiecare vârf atins îi aducea, însă, lacrimi de fericire.

Citeste si: Cum i-a urat Ileana Sterp "La mulți ani!" cumnatei sale pe Instagram. Logodnica lui Culiță Sterp a blocat-o în mediul online: "Ne-am greșit și ne-am zis vorbe la nervi!"- kfetele.ro

Citeste si: Povestea cuplului care a renunțat la casa lor pentru a trăi permanent pe mare. Ce i-a determinat să facă acest pas radical- radioimpuls.ro

Citeste si: Uleiul care te ajută să ai un somn profund şi odihnitor. Lidia Fecioru: "Ne ajută să ne calmăm frica de a nu fi auziți și văzuți"- antena3.ro

Alți doi alpiniști și-au pierdut viața după ce au escaladat vârful Aconcagua. Un american în vârstă de 30 de ani a pierit din cauza oboselii după ce a ajuns în vârf, iar un rus a fost găsit mort la peste 4.200 de metri altitudine.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro: