Cardurile de alimente ar fi trebuit încărcate, potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, de șase ori în anul 2024. Prima alimentare a respectivelor carduri ar fi trebuit să aibă loc în luna februarie. Între timp, beneficiarii se plâng că nu și-au primit banii pe cardurile de alimente, relatează antena3.ro.

Fără bani pe cardurile de alimente

Revolta se pare că a izbucnit având ca fond promisiunea ministerelor responsabile, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Potrivit acestora, românii ar fi trebuit să aibă cardurile alimentate de șase ori în decursul anului 2024, adică în luna februarie, luna aprilie, luna iunie, luna august, luna octombrie și luna decembrie.

"Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Casa Națională de Pensii Publice, instituții subordonate și respectiv sub autoritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, au transmis către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene situația centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente", ar fi declarat ministerul, potrivit sursei citate anterior.

Se pare că prima alimentare a cardurilor a întârziat, motiv care a stârnit revolta beneficiarilor.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

"Domnule ministru, dați urgent aprobare celor de la fabrica de timbre pentru tipărirea cardurilor de energie cu tranșa a doua, care s-a acordat din septembrie 2023, tranșă pe care nu am primit-o nici acum la sfârșit de februarie 2024, pe motiv că nu au aprobare de la dv pentru tipărirea acestora. Oare când le mai primim, ca sa le putem și folosi, având in vedere că la 31 martie expira?", ar

fi scris pe o platformă socială un beneficiar, potrivit antena3.ro.

Citește și: Când intră pensiile în luna februarie- schimbare de orar. Mai mulți bani pentru pensionari

punga cu alimente

Cardurile de alimente nu ar fi fost încărcate cu bani

[Sursa foto: istockphotos]

Potrivit sursei citate anterior, lipsa alimentării cardurilor de alimente ar afecta 614.358 de persoane, între care se află adulți și copii, încadrate în grad de handicap, 3.130 de familii monoparentale, 13.098 de familii cu cel puțin 2 copii în întreținere, 1.714.246 de pensionari, 528 de persoane fără adăpost, dar și 192.398 de familii beneficiare de ajutor de incluziune.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si