Celebrul Dan Ciotoi a scăpat de problemele de sănătate și acum vrea să cucerească online-ul cu piesele sale. Noi l-am întâlnit la o petrecre organizată în stațiunea Băile Felix și iată ce ne-a mai dezvăluit, a transmis Cristina Dorobanțu.

Dan Ciotoi, din nou pe scenă

Aproape că nu există român care să nu fi fredonat cel puțîn o dată piesă, S-a rupt lanțul de iubire, care l-a făcut celebru pe Dan Ciotoi încă din anii 90.

Nu e însă singurul șlagăr care l-a transformat pe artist în favoritul celor care vor să petreacă până în zori. Nu-mi dau dragostea este o altă piesă de referință a artistului foarte apreciată de public, pe care a cântat-o la o petrecere în stațiunea Băile Felix.

Citește și: Care este starea de sănătate a lui Dan Ciotoi: Artistul a suferit două operații la colon: ”Eram pregătit să-mi fac testamentul”

Dan Ciotoi a trecut recent printr-o cumpănă, așa că începutul de an nu a fost unul tocmai ușor, dar le transmite fanilor săi că nu au motive să fie îngrijorați. Drept dovadă a reluat seria spectacolelor și are concert după concert.

Dan Ciotoi, artist- A fost mai dificil pentru că am avut o problemă de sănătate, am făcut două operații reușite, am avut un medic foarte bun și acum sunt chiar foarte foarte bine.

Lumea poate să stea liniștită că mi-am început activitatea în forță. Am ieșit din spital pe 1 martie, și pe 8 martie deja cântam la eveniment.

Acum, pentru că se simte bine, artistul vrea să acapereze și mai mult, publicul de toate vârstele. Așa că a analizat care sunt cele mai bune mijloace pentru a se face cât mai bine auzit și vrea să folosească toate rețelele de socializare pentru a-și promova noile piese.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Dan Ciotoi, artist- Ne gândim să intrăm mai mult pe online, pentru că nu prea am avut timp, dar o să ne facem timp, contează foarte mult online-ul. Mă refer să imprimăm piese noi și să le promovăm, fără promovare nu merg piesele. Mă gândesc și la tik tok, da.

Cât despre sărbătorile pascale, Dan Ciotoi și le va petrece pe scenă, locul unde se simte cel mai bine.

Dan Ciotoi, artist- O să venim la Oradea, înainte de Paște, pentru că avem la Vișeu în ziua de Paște, cântăm acolo 700, 800 de persoane, chef foarte mare, am fost chemați, nu am refuzat și mergem. E bine și în mijlocul fanilor, și în familie, sănătoși să fim. Pentru fanii mei vreau să le spun în mod deosebit că le mulțumesc pentru rugămințile lor, toți s-au rugat pentru sănătatea mea, parcă universul a auzit, a făcut să iasă toate lucrurile bune și le doresc, fericire și noroc.

Un alt artist pe care l-am întâlnit la petrecerea organizată în Băile Felix este Cristian Rizescu, cunoscut și el încă din anii 90 atunci când făcea parte din formația Real B. Piesele sale: Vino Vino, Când se lasă seară sau Aseară când mergeam pe stradă, au devenit hituri după Revoluție și au rămas în inimile fanilor chiar și acum, după mai bine de trei decenii.

Cristian Rizesc, artist- Mă bucur foarte mult că încă suntem în trending, și chiar sunt curios dintre cei care sunt acum pe trending, oare o să reziste că și noi? Eu sunt din 91, Dan Ciotoi din 91, să vedem cât am rezistat noi dacă pot și copiii ăștia.

Citeste si: Ce părere a avut Dan Bălan despre Arsenium, atunci când s-au cunoscut: "Mă privea de sus, dar asta e chestia lui, așa privește el oamenii!"- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Hatz Pizza, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Artistul ne-a dezvăluit și care sunt principalele atuuri care l-au menținut atâția ani în preferințele românilor.

Cristian Rizescu- Textul frumos, acum mai mult bate tobă, fără prea mult text, la noi au fost textele frumoase, eu vă spun cinstit, cumpărăm texte numai de la..nu neapărat scriitori, dar sunăm la oameni care să-mi facă un text, cu rimă, frumos, de dragoste.

Cristian Rizescu are un program încărcat tot anul știe deja și ce va face de Revelion. Le va cânta românilor din Dublin, însă, până atunci i-a încântat pe turiștii de la Băile Felix alături de Dan Ciotoi.

Dan Ciotoi și Cristian Rizescu pregătesc și câteva piese împreună pentru perioadă imediat următoare. În stilul lor caracteristic, melodiile vor fi despre iubirea de frate, prietenie și dragoste.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: