Vom avea parada de 1 Decembrie 2024 în București: Anunțul oficial al MaPN
Vom avea parada de 1 Decembrie 2024 în București! Află care este anunțul oficial făcut de Ministerul Apărării Naționale (MaPN).
1 Decembrie 2024- Ziua Națională a României va fi marcată, și în acest an, printr-o paradă militară organizată în București. Evenimentul va avea loc duminică, 1 Decembrie 2024, începând cu ora 10:00, în Piața Arcului de Triumf din București.
La parada militară din București vor defila trupele Armatei României, alături de militari străini care fac parte din detașamente dislocate în România, precum și reprezentanți din statele aliate NATO.
În plus față de parada principală din București, Armata României va participa la diverse ceremonii militare organizate în garnizoanele din țară. Aceste ceremonii vor fi desfășurate cu sprijinul autorităților locale, marcând astfel importanța momentului istoric și a valorilor de unitate națională.
Militarii aflați în misiuni internaționale vor organiza, la rândul lor, ceremonii în locurile unde sunt dislocați, pentru a cinsti această zi deosebită. Drapelul național al României va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz, simbol al sărbătorii naționale.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia- antena3.ro
Citeste si: De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști- wowbiz.ro
Citește și: Ziua Imnului Național 2024: Când s-a auzit prima dată „Deșteaptă-te române!” și ce activități au loc azi
În 2024, Alba Iulia, „Orașul Marii Uniri”, va fi locul principal unde va avea loc parada militară de 1 Decembrie. Tradițional, orașul simbolic al unificării naționale organizează un spectacol impresionant cu ocazia Zilei Naționale a României, iar în acest an, festivitățile nu vor face excepție.
Conform autorităților locale, parada va fi organizată în mod obișnuit pe 1 decembrie 2024, iar participanții vor putea asista la o defilare impresionantă a militarilor și tehnicii de luptă, precum și la momente de omagiu dedicate eroilor naționali.1 Decembrie marchează un moment definitoriu pentru istoria României – unirea Transilvaniei cu România în anul 1918. Această decizie a fost luată de Marea Adunare de la Alba Iulia și reprezintă împlinirea idealului național de unitate. Votată în unanimitate, hotărârea a însemnat integrarea Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului în granițele României, pe principii democratice și cu respect pentru egalitatea naționalităților și religiilor.