Explozia de la Muzeul Drents, la care se afla expoziția "Dacia, Regatul aurului și argintului", trimisă din România, a avut loc în jurul orei 03:45. Poliția a fost imediat informată și s-a deplasat de urgență la fața locului unde a constat că intrarea în muzeu fusese distrusă d eun explozibil.

După constatea exploziei, care din fericire nu a fost urmată de incendiu, autoritățile au descoperit că mai multe exponente valoroase lipsesc.

Printre acestea se regăsește și Coiful de Aur de la Coțofenești, unul dintre cele mai valoroase exponente, a relatat RTV Drenthe, potrivit Mediafax.

„Părea să fie o explozie sau o spargere la un muzeu”, a transmis poliția poliția.

Citește și: Adevărata cauză a morții asistentei din Iași. Carmen a fost găsită fără suflare în casa vecinului, iar necropsia a scos la iveală motivul decesului: "Am găsit-o moartă la mine"

Piese din tezaurul dacic, furate din Olanda

S-a dat alarma în Olanda după ce mai multe exponente dacice au fost furate de la Muzeul Drents, care găzduia expoziția Dacia.

Directorul muzeului este profund afectat de cele întâmplate, dar se bucură că jaful nu s-a soldat cu victime fizice, deși, după cum a declarat, „cu toții suntem victime” ai jafului istoric, potrivit observatornews.ro.

„O zi incredibil de neagră. Încă se fac cercetări în sală, care nu este încă accesibilă pentru noi. Dar cu toții suntem victime. Oamenii ar trebui să-și țină mâinile departe de patrimoniul nostru cultural”, a declarat directorul muzeului Drents Harry Tupan, potrivit RTL.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: O fată a fost găsită moartă acum 50 de ani, într-un liceu. Poliția a aflat abia acum ce s-a întâmplat- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Expoziția "Dacia, Regatul aurului și argintului" se afla pentru ultimul weekend la Muzeul Drents. România a trimis peste 670 de piese în Olanda. Din păcate, cele mai valoroase patru piese au fost furate, printre care și Coiful de Aur de la Coțofenești.

"(Piesele furate- n.r.) sunt dintre cele mai valoroase și cele mai bine cunoscute în public atât în țară, cât și în străinătate. În acest moment așteptăm rezultatul Poliției olandeze și cu siguranță că vor fi solicitați și specialiști din România", a declarat Ernest Târnovean, directorul Muzeului Național de Istorie.

Ministerul Afacerilor Externe se află în legatura cu Muzeul Național de Istorie a României, cu Ministerul Afacerilor Interne, IGP, dar și cu instituțiile naționale olandeze competente prin Ambasada României la Haga.

"Partea olandeză a oferit asigurări privind un angajament clar și urgent atât la nivel operațional cât și politic în soluționarea cazului. Îngrijorarea este împărtășită și au fost primite asigurări că autoritățile olandeze fac toate diligențele pentru ca aceste piese să fie recuperate. Poliția olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră și a informat Interpol", a transmis MAE.

Citește și: O femeie de 33 de ani a fost găsită moartă în casă, în Giurgiu. Criminalul care a ucis-o cu sânge rece ar fi chiar propriul soț

Citeste si: Procesul de divorț dintre Alina Sorescu și fostul soț a ajuns la final! Lucrurile neștiute pe care artista le dezvăluie. „M-a amenințat cu divorțul ani la rând. A pozat în ceea ce el nu a fost vreodată.”- kfetele.ro

Citeste si: Unde își sărbătorește ziua de naștere Florin Piersic? Titanul cinematografiei românești împlinește 89 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: De Telegraaf: Poliţia e pe urmele hoților Tezaurului Dacic. Poliţiştii nu exclud un al patrulea făptuitor, nici implicarea unor români- antena3.ro

Premoerul României, Marcel Ciolacu, a postat pe rețelele sociale un mesaj după ce a aflat de incidentul tragic de la muzeu. Ciolacu a declarat că are încredere că autoritățile olandeze vor recupera piesele din tezaurul dacic.

"Piesele din tezaurul dacic furate de la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, trebuie recuperate rapid de autorități și să revină în siguranță în România. Am încredere că partea olandeză îşi va face treaba și îi vor prinde rapid pe hoți",  a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si