Close sidebar
Close sidebar

MAE: Românii care se testează în Bulgaria pentru a trece spre Grecia şi care sunt confirmaţi cu COVID-19 pot fi plasaţi în carantină sau auto-izolare în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe precizează că românii care aleg să se testeze pentru infecţia cu COVID-19 în Bulgaria, pentru a folosi testul ca să intre în Grecia, prin punctul de frontieră rutier de la Kulata-Promachonas, intră sub incidenţa legislaţiei bulgare, în contextul pandemiei de coronavirus. Prin urmare, românii care sunt confirmaţi cu virusul sunt supuşi măsurilor aplicabile pe teritoriul acestui stat, inclusiv plasarea în carantină sau auto-izolare, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Georgiana Balaban,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

MAE mai spune că, la intrarea în Bulgaria, românii „completează o declaraţie prin care atestă că se obligă să respecte măsurile dispuse prin ordinele Ministrului Sănătăţii, îşi asumă riscul îmbolnăvirii cu COVID-19 şi călătoresc pe propriul risc”.

„În continuarea demersurilor efectuate de Ministerul Afacerilor Externe pe lângă autorităţile elene privind situaţia cetăţenilor români care îşi petrec vacanţa sau care intenţionează să îşi petreacă vacanţa în perioada următoare în Republica Elenă, MAE precizează că acest subiect a fost abordat şi în cadrul unei discuţii pe care ambasadorul României la Atena a avut-o în cursul zilei de ieri cu ministrul de externe elen. În cadrul dialogului cu partea elenă, ambasadorul român a subliniat importanţa unei comunicări transparente a măsurilor adoptate de către autorităţile elene în contextul pandemiei de COVID-19 şi, implicit, asigurarea unei predictibilităţi a adoptării

şi implementării acestora, astfel încât cetăţenii români să îşi poată organiza, în cunoştinţă de cauză, eventualele sejururi turistice în Grecia, cu înţelegerea abordării epidemiologice generate de actuala pandemie şi a măsurilor necesare pentru a preveni inclusiv contaminarea turiştilor străini”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis joi News.ro.

MAE: Românii care se testează în Bulgaria pentru a trece spre Grecia şi care sunt confirmaţi cu COVID-19 pot fi plasaţi în carantină sau auto-izolare în Bulgaria



Ministerul a mai precizat că acest demers recent efectuat la nivel de ambasador vine în completarea celor anterioare întreprinse, inclusiv la nivel de ministru de externe, atât cu privire la asigurarea unor condiţii optime privind intrarea în Republica Elenă pe cale rutieră, prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas, cât şi cu privire la efectuarea procedurilor de testare la intrarea în Republica Elenă.


„Referitor la condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, MAE reaminteşte că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetăţenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas şi testul molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale
paşaportului persoanei respective”,
arată sursa citată.

Cu privire la cetăţenii români care aleg să efectueze testele moleculare pentru infecţia cu COVID-19 în Bulgaria în vederea folosirii acestora pentru intrarea pe teritoriul Republicii Elene pe cale rutieră prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas, MAE subliniază că aceste persoane vor fi sub incidenţa prevederilor legislaţiei bulgare în contextul pandemiei de COVID-19.

„Astfel, cetăţenii români care în urma acestor testări sunt confirmaţi cu COVID-19 sunt supuşi măsurilor aplicabile pe teritoriul acestui stat, inclusiv plasare în carantină sau auto-izolare. În context, MAE reaminteşte că, la intrarea în Bulgaria, cetăţenii români completează o declaraţie prin care atestă că se obligă să respecte măsurile dispuse prin ordinele Ministrului Sănătăţii, îşi asumă riscul îmbolnăvirii cu COVID-19 şi călătoresc pe propriul risc. Varianta bilingvă (română/bulgară) a declaraţiei se regăseşte pe pagina de internet a MAE https://www.mae.ro/node/51904”, conform sursei menţionate.

MAE continuă să urmărească evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomeraţii în perioada următoare. 

Citeste si: Frate-erou la doar șase ani. Băiatul a fost mușcat de cap și are 90 de cusături

Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: Nelu Tătaru a vorbit despre starea de urgență: „Noi trebuie să ne gândim...”

Citeste si: Nelu Tătaru se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri în Brașov

De asemenea, Ministerul menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Ministerul Afacerilor Externe „reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076”, mai indică sursa amintită.

Citeste si: Polițistul pedofil, Eugen Stan, condamnat la 19 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală în 18 cazuri

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro


MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI