In articol:
- "Este un cadou otrăvit pentru salariați"
- Premierul Marcel Ciolacu: "Este normal să crească salariul minim"
- Ideea scăderii taxelor pe salariul minim, pierdută pe parcurs?
- Propuneri pentru taxe mai mici pe muncă
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, majorat la 3.300
La începutul anului în curs, salariul minim era de 3.000 lei brut, dar a crescut cu 10% în 2023.
De majorarea salariului de bază beneficiază aproximativ 1,86 milioane angajați.
"Am primit oferta Guvernului, de 3.700 de lei, începând cu luna iulie, solicitarea confederaţiilor sindicale a fost de 3.800 de lei, începând cu luna martie", a declarat Marius Sepi, reprezentantul Sindicatului Naţional Forţa Legii.
"Este un cadou otrăvit pentru salariați"
Experții economici și politicienii din Opoziție sunt de părere că intenția reală a Guvernului din spatele majorării salariului minim este să încaseze mai mulți bani din taxele pe salarii.
"Guvernul dorește, de fapt, să ia 42% din bani la buget. Avem cele mai mari taxe pe muncă din UE. Sindicatele aplaudă majorarea salariului minim, dar nu au grijă de cei care își vor pierde locurile de muncă, pentru că IMM-uri și cei care investesc vor fi nevoiți să închidă locuri de muncă", a explicat fostul ministru de Finanțe Gheorghe Ialomițeanu.
Potrivit expertului financiar, Executivul își face un calcul greșit, pentru că încasările vor fi mai mici, cum s-a întâmplat și în ultimii ani, chiar dacă au majorat salariul minim.
Citește și: Polițiștii, protest la Guvern pentru salarii mai mari
Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor, Florin Jianu, a explicat la finalul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit, desfăşurată sub coordonarea premierului Marcel Ciolacu, că patronatele nu sunt de acord cu o majorare atât de mare a salariului minim.
"Propunerile pe care noi le-am făcut în acord cu patronatele, atât Consiliul Naţional al IMM-urilor, cât şi Concordia, au fost ca această creştere a salariului minim pe economie să fie făcută în două etape, 3.500 de lei de la 1 iulie 2024 şi 3.700 de lei de la 1 ianuarie 2025", a explicat Jianu, citat de Agerpres.
Premierul Marcel Ciolacu: "Este normal să crească salariul minim"
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că este normal să existe o creștere a salariului minim pe economie pe anul 2024.
"Este normală o creștere a creștere a salariului minim pe economie pe anul viitor și vom avea o discuție cu patronatele și sindicatele. Așa este normal", a declarat șeful Guvernului la sediul PSD.
"Este posibil ca până la finalul anului să fie prinsă această majorare în bugetul pe anul viitor", a adăugat Ciolacu.
Ideea scăderii taxelor pe salariul minim, pierdută pe parcurs?
Șeful Guvernului propusese anterior o variantă mai convenabilă de majorare a salariului minim, fără creșterea presiunii pe angajatori.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în noiembrie, că Guvernul ar putea reduce anul viitor taxarea pentru salariații plătiți cu salariul minim pe economie.
„Eu îmi doresc ca anul viitor, în funcţie şi de măsurile fiscale luate, şi vedem şi combaterea evaziunii, să încercăm anul viitor să scădem impozitarea muncii pentru cei cu salariul minim pe economie. Asta este de fapt şi de drept marea provocare”, a declarat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.
România are unul dintre cele mai dure regimuri de impozitare a muncii din UE, iar cea mai logică modalitate de a mări salariul net al angajaților în 2024 ar putea veni de la reducerea taxării.
Propuneri pentru taxe mai mici pe muncă
La ședința Consiliului tripartit de marți, 12 decembrie, patronatele au cerut ca scutirea de impozit aplicată pentru suma de 200 de lei pentru cei cu salariul minim să rămână în vigoare, atât pentru cele şase luni până la următoarea mărire a salariului minim pe economie, cât şi să fie inclusă în următoarea mărire.
Reprezentanții sindicatelor au cerut reducerea cu 5 procente a impozitării pe tot ce înseamnă salarizare.
"Asta înseamnă un 300 de lei net, la banii actuali, pentru salariaţii din România care lucrează pe minimul pe economie", a declarat Marius Sepi.