Sărbătoare mare, cu cruce roșie, în Calendarul ortodox pe 29 iunie 2026!

Este sărbătoare mare, cu cruce roșie, în Calendarul ortodox pe 29 iunie 2026!

Pe 29 iunie 2026, în Calendarul ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi dintre cei mai importanți propovăduitori ai creștinismului.

Cine a fost Sfântul Apostol Petru?

Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Sfântului Apostol Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său era Simon, însă Mântuitorul Iisus Hristos i-a dat numele de Chifa, care înseamnă „piatră”, simbol al credinței statornice.

Petru a fost chemat la apostolie după pescuirea minunată de pe lacul Ghenizaret, moment în care Hristos i-a spus că va deveni „pescar de oameni”. El este cel care mărturisește în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, însă trece și prin momentul de slăbiciune în care se leapădă de Mântuitor înainte de răstignire.

După Înălțarea Domnului, Petru conduce adunarea ucenicilor și contribuie la alegerea lui Matia în locul lui Iuda.

Tot el rostește celebra predică din ziua Cincizecimii, în urma căreia aproximativ trei mii de oameni primesc botezul.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică și până în Babilon, iar în ultimii ani ai vieții a ajuns la Roma. Tradiția creștină spune că a fost răstignit cu capul în jos, la propria cerere, considerându-se nevrednic să moară asemenea lui Hristos. Martiriul său a avut loc în anul 67, pe 29 iunie.

Citește și: Rugăciune către Sfântul Haralambie: Te apără de boli și aduce sănătate pentru familia ta

Cine a fost Sfântul Apostol Pavel?

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei și provenea din seminția lui Veniamin. A fost unul dintre cei mai învățați oameni ai vremii, fiind elev al renumitului Gamaliel.

Înainte de convertire, Pavel, cunoscut atunci sub numele de Saul, i-a prigonit pe creștini și a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan. Schimbarea radicală a vieții sale are loc pe drumul Damascului, când Hristos i Se arată într-o lumină puternică și îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”

După acest moment, Saul se convertește la creștinism și este botezat de Anania, episcopul Damascului. Devine unul dintre cei mai mari misionari ai Bisericii primare, întreprinzând trei mari călătorii misionare și scriind 14 epistole care fac parte din Sfânta Scriptură.

Sfântul Apostol Pavel a fost condamnat la moarte din porunca împăratului Nero și a fost decapitat la Roma, tot în anul 67.

Deși au avut vieți diferite și au venit din medii complet distincte, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt pomeniți în aceeași zi deoarece amândoi au devenit stâlpi ai Bisericii creștine și și-au încheiat viața prin martiriu la Roma, mărturisindu-L pe Hristos până la moarte.

Prin credința, pocăința și misiunea lor, cei doi apostoli rămân exemple de transformare spirituală și de devotament față de Evanghelie.

Ocrotitorii sistemului penitenciar din România

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați și ocrotitorii sistemului penitenciar din România. Această alegere are o puternică semnificație spirituală.

Amândoi au cunoscut suferința temniței pentru credința lor în Hristos și au trecut prin experiența greșelii și a pocăinței.

Petru s-a lepădat de Mântuitor înainte de răstignire, iar Pavel, înainte de convertire, a fost unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai creștinilor. Tocmai de aceea, ei sunt considerați modele de îndreptare și speranță pentru persoanele private de libertate.

Troparul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

„Cei ce sunteți între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.”


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri