Sărbătoare națională după ce Ecuador a câștigat cu 2-1 meciul cu Germania de la Cupa Mondială. Ce hotărâre a luat președintele sud-americanilor

Ecuador a învins Germania cu 2-1 

(Sursa foto: Profimedia)

Ecuador a reușit să producă una dintre surprizele Cupei Mondiale. A învins Germania și a trecut de grupele Cupei Mondiale.

Până acum, Cupa Mondială din 2026 a avut mai multe meciuri cu rezultate surprinzătoare. Printre acestea se numără acel 0-0 dintre Spania și Capul Verde sau Portugalia- RD Congo 1-1.

Ecuador învinge Germania și trece în faza șaisprezecimilor Cupei Mondiale

De asemenea, cea mai recentă surpriză a avut loc la meciul dintre Ecuador și Germania. Deși selecționata lui Julian Nagelsmann era favorită, echipa care s-a impus a fost Ecuador.

Citește și: Se știu deja patru meciuri de la șaisprezecimile Cupei Mondiale! Brazilia- Japonia, una dintre partide

Germania deschis scorul repede, Leroy Sane marcând în minutul 2. Peste doar șapte minute Ecuador reușește să înscrie prin Nilson Angulo. Golul victoriei a fost marcat de Gonzolo Plata în minutul 77. ACeastă victorie a însemnat pentru Ecuador și calificarea în etapele eliminatorii ale Cupei Mondiale

26 iunie, zi liberă în Ecuador

Victoria a bucurat tot Ecuadorul, inclusiv pe președintele țării. Fericirea a fost atât de mare încât a fost luată o decizie care a surprins pe toată lumea.

Citește și: Carlo Ancelotti, despre debutul lui Neymar la Cupa Mondială 2026: „Poate ajuta echipa. Are aceeași pasiune pe care o are un copil”

Mai exact, Daniel Noboa, președintele Ecuadorului, a hotărât să declare ziua de 26 iunie zi liberă națională.

Președintele Ecuadorului a postat pe rețelele de socializare următorul mesaj: „Mulțumiri jucătorilor și antrenorului care, în ciuda criticilor, insultelor și momentelor dificile prin care au trecut, au reușit să-și revină și să aducă această bucurie imensă întregii țări. Mâine, sărbătoare! Trăiască Ecuadorul!”.

 

De asemenea, decizia de a transforma data de 26 iunie într-o zi liberă a fost anunțată în mod oficial, prin intermediul unui comunicat.

 

 

Ecuador a mai trecut o singură dată de grupe la Cupa Mondială, acum 20 de ani

Naționala Ecuadorului a mai reușit o singură dată să treacă de grupe la Cupa Mondială, mai exact la ediția din anul 2006. Atunci Ecuador s-a calificat de pe locul doi, terminând sub echipa pe care a reușit să învingă acum, Germania. Anglia a fost cea care a eliminat Ecuadorul de la Campionatul Mondial.

Selecționata din Ecuador a adunat șase puncte la turneul final din 2006. A învins Polonia cu 2-0 și a câștigat în fața selecționatei din Costa Rica, scroul final fiind de 3-0.

Citește și: Lamine Yamal: „Obiectivul este încă departe”. Mesajul fotbalistului de la Barcelona după ce Spania a făcut 0-0 cu selecționata Capului Verde

Totuși, la ediția de acum 20 de ani, Ecuador a pierdut în fața nemților, scorul final de 3-0 pentru selecționata Germaniei.

Sursa foto: Profimedia.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri