Schimbarea la Față a Domnului 2024: Tradiții pentru această zi sfântă. Este cruce roșie în Calendarul ortodox
Schimbarea la Față a Domnului 2024: Tradiții pentru această zi sfântă, cu cruce roșie în Calendarul ortodox.
Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, cunoscută în popor și sub denumirea de Obrejenia, este prăznuită în fiecare an pe 6 august.
Această zi sfântă este marcată cu cruce roșie în Calendarul ortodox, semnificând importanța deosebită a evenimentului.
Denumirea de Obrejenia provine din cuvântul slavon „obrejenie”, care înseamnă o schimbare sau o transformare. În limba greacă, sărbătoarea este numită Metamorphosis, adică Transfigurare, iar Sfântul Antim Ivireanul o numește sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.
Schimbarea la Față a Domnului este privită și ca începutul toamnei, fiind considerată o zi de hotar pentru vară. Începând cu această zi, vremea începe să se schimbe și să se răcească, iar în natură se observă primele semne ale toamnei. Praznicul este unul foarte important, fiind considerat un moment când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului.
Iată o serie de obiceiuri, datini și superstiții legate de Schimbarea la Față!
În această perioadă, credincioșii aduc la biserică prinoase din roadele pe care le au, cum ar fi fructe și legume. Acestea sunt binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat și recoltele.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: Ce rugăciuni se citesc în postul Adormirii Maicii Domnului pentru sănătate. Sunt de mare ajutor
În satele românești, spiritul acestei sărbători este încă viu, iar tradițiile sunt respectate cu sfințenie. Este bine ca până la această dată țăranii să termine de cosit și de adunat fânul, deoarece iarba și florile încep să îmbătrânească, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg și ultimele plante de leac, iar de această zi se poate începe gustatul boabelor de struguri, despre care se spune că sunt buni pentru sănătate, chiar dacă nu sunt încă pe deplin coapte.
Este important să nu te cerți cu nimeni în această zi, pentru că astfel vei fi tot anul. Se spune că cei care nu țin sărbătoarea vor fi uscați și gălbejiți ca florile care încep să se veștejească. Femeile însărcinate care respectă această zi vor avea o naștere ușoară și copii sănătoși. Fetele nu trebuie să se spele în această zi, pentru că se spune că nu le va mai crește părul, așa cum iarba nu mai crește după această dată. O superstiție veche spune că nu este bine să te scalzi în apele repezi de munte după această zi, deoarece apa se răcește și crește riscul îmbolnăvirilor.
Dacă în ziua Schimbării la Față vremea este însorită și plăcută, toamna va fi roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi mohorâtă. În popor se spune că dacă plouă mult în postul Adormirii Maicii Domnului, iarna care va veni va fi plină de ninsori.
Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Este o zi de sărbătoare și bucurie, iar credincioșii sunt încurajați să participe la slujbele religioase și să se roage pentru binecuvântare și protecție divină.