Jurnalistul Gruia Andronic si-a pierdut viata aseara, dupa ce a fost implicat intr-un accident pe strada Buzesti din Brasov. El a incercat sa traverseze neregulamentar strada si a fost lovit in plin de un sofer care nu a mai putut face nimic ca sa evite impactul. Lovitura i-a fost fatala barbatului care era casatorit si avea doi copii, scrie cancan.ro.
Rudele, prietenii si colegii sunt in stare de soc, iar pe retelele de socializare au aparut comentarii in memoria lui Gruia Andronic, unul dintre cei mai buni jurnalisti de radio din Brasov.
“Dumnezeu sa te odihneasca in pace, prieten drag!”, “Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace! Condoleante familiei.”, “Dumnezeule, ce trist! R.I.P, omuletule drag!” sunt doar trei dintre mesajele lasate de prieteni pe pagina lui de Facebook.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Tragedia care a lasat doi adolescenti fara tata si o sotie indurerata a fost relatata de una dintre colegele sale intr-un mesaj emotionant.
“Avea 15 ani cand a venit prima oara la radio… A venit la «Deschideti-va sufletele».
Asa il am in minte pe Gruia. Adolescent rebel si foarte talentat. Harnic si perfectionist pana la manie. Indragostit de Michael Jackson pana la ultimul atom, Gruia isi gasea in vara aceea o alta mare dragoste: Radio Brasov.
Ne revedeam an de an la intalnirea pinguinilor Radio Brasov. Si vorbeam si speram ca undeva, candva, vom mai colabora.
A fost printre primii care m-au sunat cand mi-au incendiat masina. Avusese si el probleme cu astfel de ipochimene si mi-a spus: «eu iti doresc mult noroc, ca ai nevoie, de la politie mici sanse, dar nu te fac pe tine niste interlopi... »
Exact la doua saptamani o veste stranie fulgera in noapte si ne aminteste cat de fragili suntem: a murit Gruia… In decembrie facea 40 de ani. Doi copii minunati si o splendida sotie raman sa-i planga trecerea meteorica prin lume.
Ramas bun, voce de aur Radio Brasov! Stii cum am zis la ultima intalnire, in septembrie: Ce Radio Brasov a unit, nimeni sa nu desparta!” ,a scris Onelia Pescaru, fosta colega de la Radio Brasov, potrivit newsbv.ro.