Close sidebar
Close sidebar

Sicriul cu trupul neînsuflețit al mercenarului român ucis în Congo va ajunge sâmbătă în satul natal. Familia îndurerată a așteptat mai bine de o lună ca fiul lor să fie adus în țară

Sicriul cu trupul neînsuflețit al mercenarului român ucis în Congo, Petru Samolinschi, va ajunge în România sâmbătă, cu două săptămâni întârziere.

Simona Costache,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Sâmbătă va fi condus pe ultimul drum tânărul mercenar român care s-a stins din viață în urmă cu circa o lună, în cadrul unei misiuni desfășurate în Congo. Trupul neînsuflețit al lui Petru Samolinschi va ajunge joi în Dorobanț, în satul său natal, la capela Bisericii Sf. Gheorghe. 

Inițial, funeraliile tânărului mercenar au fost programate pe data de 6 iulie, însă familia îndurerată a lui Petru a fost obligată să anuleze toate pregătirile, lovite de o situație dureroasă și extrem de neplăcută, în același timp. Mai exact, compania aeriană cu care trebuia să ajungă în România trupul neînsuflețit al tânărului a anulat zborul cu puțin timp înainte de înmormântare.

Mai bine de o lună, rudele tânărului, dar și ale celui de-al doilea mercenar român ucis în misiunea din Congo, au așteptat să ajungă în țară sicriele cu trupurile neînsuflețite ale luptătorilor.

Sora lui Petru a fost cea care a anunțat că fratele său va fi înmormântat joi în satul natal, începând cu ora 12:00.

Citeste si: Cine sunt femeile implicate în accidentul în care a murit Andrei Piedemonte, pilotul de curse. Acestea se luptă între viață și moarte- kanald.ro

Citeste si: Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria- wowbiz.ro

Citeste si: Divorțul anului în Italia. Scandal între Chiara Ferragni și Fedez cu privire la imperiul financiar și la custodia copiilor- antena3.ro

Citește și: Spania va desființa ”vizele de aur” pentru investitorii imobiliari străini! Ce vor face bogații lumii?

În total, de la începutul anului, 5 mercenari români au murit în misiuni

Petru Cosmin Samolinschi, fost militar și campion național la lupte libere, a murit pe 15 iunie, iar alți doi români au fost răniți în misiunea din Congo, în urma unui atac cu rachetă venit din partea rebelilor M23, din armata rwandeză.

În cadrul conflictului, cei doi români au fost loviți cu o schijă în cap, iar unul dintre aceștia, la scurtă vreme, a decedat. Mihai Trocan, soțul interpretei de muzică populară Maria Stroia, fost polițist în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al Poliției Capitalei, a decedat ulterior la Spitalul Militar din București. 

Înainte să-și găsească sfârșitul în misiunea din Congo, Petru Cosmin Samolinschi mai luase parte la o misiune în Congo, din care a câștigat bani frumoși, bani din care a reușit să-și achiziționeze un apartament.

Visul său era ca să-și mobileze locuința cumpărată cu ajutorul banilor câștigați din misiunea în care și-a găsit sfârșitul, cu mențiunea că aceasta ar fi fost ultima misiune în care se va mai înrola.

Tot la începutul anului curent, și-au mai găsit sfârșitul încă 3 mercenari români în urma unui atac al rebelilor din gruparea M23. 

Citeste si: VIDEO Cum i-a spus Mihai Albu fiicei sale despre boala nemiloasă cu care s-a confruntat? Momentul în care a ales să îi spună adevărul. „S-a panicat, mi-a spus să mă fac bine.”- kfetele.ro

Citeste si: De ce Connect-R și Alex Velea nu au permis de conducere? Răspunsul amuzant al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Divorțul anului în Italia. Scandal între Chiara Ferragni și Fedez cu privire la imperiul financiar și la custodia copiilor- antena3.ro

Citește și: Ce sumă de bani ar fi primit militarii români din Congo?

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI