In articol:
Amendată iniţial după ce parcase pe locurile destinate persoanelor cu handicap, şoferiţa din Cluj a obţinut anularea sancţiunii. Avocaţii ei au reuşit să-l convingă pe judecător că femeia nu a încălcat în realitate legea, potrivit ClujJust.ro.
Ce motiv a invocat șoferița în instanță
Șoferița din Cluj a contestat amenda, astfel că s-a ajuns la proces. Aici, femeia a avut câştig de cauză, după ce avocaţii ei au reuşit să demonstreze că locurile parcare nu erau marcate corect, mai exact marcajele rutiere erau deja şterse şi foarte greu vizibile.
Femeia își va primi toți banii înapoi
Astfel, instanţa a anulat sancţiunile, iar femeia ar trebui să îşi primească înapoi banii plătiţi pe amendă şi pentru recuperarea maşinii ridicate.
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
Modificări aduse în 2020 legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap au mărit considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități.
Legea nr. 145/2020, ale cărei prevederi se aplică de sâmbătă, stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000
Până anul trecut, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.