Close sidebar
Close sidebar

Superstiţii de Sfântul Ştefan. Ce este interzis să faci în a treia zi de Crăciun, ca să nu sărăceşti şi să fii ferit de rele

Creştinii îl prăznuiesc astăzi, 27 decembrie 2018, în a treia zi de Crăciun, pe Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. În această zi, este bine să ții cont de câteva superstiţii şi tradiții, dacă vrei să îți meargă bine tot anul care urmează.

M.C.B.,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Sfântul Ştefan a fost întâiul creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim.

Se întâmpla în anul 33. A fost primul creştin care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam.

Numele său, de origine greacă, înseamnă „coroană" şi face referire la faptul că Sfântul Ştefan deschide drumul unui nesfârşit şir de martiri creştini.

Sfântul Ştefan, un tânăr frumos, cu suflet deosebit

Potrivit tradiţiei iconografice, Sfântul Ştefan era înfăţişat drept tânăr şi frumos. Om cu un suflet deosebit, profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepţional de puternic.

Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

După pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfin­ţi­lor Apostoli, aceştia au fost bine­cu­vântaţi cu puteri şi daruri pentru mi­siunea lor în lume.

Iudeu de neam, Sfântul Ştefan era bun la suflet, un gânditor adânc şi vorbitor îndemânatic, iar ceea ce rostea prin cuvânt îndeplinea prin faptă. Slujea cu evlavie, mai ales că a fost ucenic al lui Iisus, fiind martor al Învierii Domnului şi al Înnălţării Sale la cer.

Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni mari.

Însă fariseii şi con­du­că­torii poporului evreu nu-l priveau bine şi le părea rău că învăţa poporul şi vestea "întru Iisus" învierea morţilor. La scurtă vreme după ce a fost aşe­zat în slujba de arhidiacon, Sfântul Ştefan a fost acuzat pe nedrept de blas­femie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu, judecat şi condmnat la moarte prin lovire cu pietre, fiind târât afară din cetate.

Sub pietrele aruncate cu furie din toate parţile, el se ruga şi zi­cea: „Doamne Iisuse primeşte duhul meu. Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Superstiții și tradiții

O veche tradiţie se referă la icoana care-l înfăţişază pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

E bine chair ca această icoană să fie sfinţită în ziua Sfântului Ştefan. Şi problemele îşi vor găsi repede rezolvare. Tot astăzi, nu trebuie sub nicio formă să te cerţi cu nimeni. Dacă faci asta, rişti să te îmbolnăveşti şi să sărăceşti.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI