Figura emblematica a romanilor din Ucraina, preotul bucovinean Mihail Jar, devenit episcopul Longhin de Banceni este supranumit „Tatal celor 400 de copii”. Impreuna cu sotia sa, parintele a intemeiat doua manastiri, la Banceni si Boian, unde cresc 400 de copii, majoritatea foarte bolnavi.
Nu este academician, nici inventator, nici extraterestru. Este erou national in Ucraina, cu toate ca este roman. De ce? Pentru ca este OM. Are 48 de ani si 400 de copii. Pe 33 dintre ei i-a infiat, iar pe ceilalti i-a luat sub tutela. Ii creste in doua manastiri. Una la Banceni, alta la Boian. De la Preasfintia sa am invatat ca „Omenia nu-i slanina!”.
Episcopul Longhin a avut o copilarie grea, marcata de multe lipsuri materiale.
"Dar tin minte durerea pe care o aveam, cea mai mare… Il intrebam pe Dumnezeu adeseori, iesind afara, in pragul casei, cand vedeam ca iese fumul la vecini, pe hogeag, intrebam: <<Doamne, de ce eu nu am lemne, sa fac si eu un foc in casa?>> Si mergeam, puneam toate
pernele, precum adeseori dormeam cu mama – mama a fost bolnava si mi-a fost destul de greu – asterneam toate pernele pe cuptor, ne imbracam, ne inveleam cu oghealul si asa, in pene, ne incalzeam si dormeam pana dimineata si era foarte bine, eram fericit: eram langa sanul maicii. Si asa am continuat si dupa ce n-am mai avut-o. Dar de dorul mamei, am luat toate hainele ei si le-am pus langa mine si le cuprindeam noaptea, hainele, si fotografia mamei.
Asa multi ani am dormit, de mi-a ars inima si sufletul dupa mama. Pentru ca, asa cum am avut-o pe dansa, n-am mai avut pe nimeni. Si atunci cand mi-era foame, tot asa intrebam pe Dumnezeu: „Doamne, de ce nu am macar o bucata de paine? Daca nu am lemne, macar paine sa am! Daca mi-ai luat mama, Doamne, macar ceva sa am din acestea toate!” Dar Dumnezeu numi raspundea atunci, pentru ca n-a fost timpul ca sa-mi raspunda, ci-mi raspunde astazi.
Daca aveam eu atunci indestulat de toate, n-aveau acesti patru sute de copii astazi ceea ce au.
Cum ati trecut peste acest episod care v-a marcat, cu siguranta, moartea mamei?
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
"Citeam in toata seara rugaciuni, pentru ca aveam o frica, cand venea seara; eram singur in casa, si le citeam si le puneam sub perna. Dar pana ma culcam, udam perna cu lacrimi. Imi era tare greu! Dar in schimb, se afla langa mine o usurare care… nu spun ca am vazut ceva, dar simteam asa ca mi-era tare usor, eram parca in grija cuiva lasat. Pentru ca asa a si spus mama, ultimele cuvinte, inainte sa moara: <<N-am cui te lasa, ca daca te-as lasa acolo, ar face ras din tine, sau in alt loc… dar asa te las in bratele lui Dumnezeu. El sa poarte grija de tine!>>
Cand v-ati gandit sa va duceti la manastire? Cum v-a venit acest gand sa incepeti manastirea de la Banceni?
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
"Eu am trecut prin mai multe in viata. Am fost si casatorit, am avut familie, am avut trei copii – sau as putea spune ca o am si astazi, dar familie duhovniceasca. Si am avut o viata destul de linistita, buna, eram preot, slujeam… dar in sufletul meu era tare dorul de manastire. Cand vedeam calugari sau maici prin manastiri, sau veneau de multe ori la noi, sau cand au venit vremurile acelea mai bune, mai binecuvantate… Parintele Ioachint a fost la noi, batran, calugar, atunci cand a plecat la cele vesnice, tot satul alergam numai sa vedem cum este un calugar. Dorul era mare, dar eu n-am stiut ca am putea orisicare din noi sa-L iubim pe Dumnezeu, sa mergem in manastire. M-am gandit ca totusi sunt niste oameni alesi. Dar cand eram in manastire, vantul de la mantiile, de la hainele calugarilor, mie-mi parea ca ma leagana cand trece pe langa mine, asa usor mi se facea. Si dupa aceea, ne-am gandit asa, impreuna cu doamna preoteasa, avand trei copii, sa slujim Domnului printr-o viata mai aspra si sa nu mai cautam la trup, ci mai mult sa facem ceva pentru suflet. Si am stat intr-o seara impreuna de vorba si am ajuns la acelasi gand, si am hotarat ca sa luam copii orfani. Si am luat atunci primii doi copii, i-am infiat. Desigur, am mers cu doamna preoteasa la orfelinat, dar nu i-am spus ca vreau copii, dar ca sa poata patrunde mila de copii si-n inima ei. Si ne-am uitat. Si ne tot invarteam pe langa un copil bolnav. Dar preoteasa imi spune: „Dar ce tot te invartesti pe langa acela? Uite, sunt atatia copii sanatosi! De ce nu te uiti la ceilalti?” Zic: „Da, sa mergem la alti copii!” – dar pe urma iar ma intorceam la el. „Ia uite, saracul, n are pe nimeni! Cine o sa-l ajute, cine o sa-i dea mancare, si sa-l spele”… si pana la urma, asa am hotarat, am luat primii doi copii.
