Astfel, judecatorii au decis sa mentina starea de arest preventiv in cazul lui Boicea, chiar daca acesta este arestat din decembrie anul trecut.

La termenul de judecata de miercuri, procurorul DIICOT a aratat, la instanta suprema, ca tanarul este acuzat de doua fapte destul de grave si reprezinta un pericol real, fiind arestat preventiv din 9 decembrie 2016." Consideram ca masura este in continuare necesara. A mai fost sub control judiciar si nu a respectat interdictia de a accesa internetul", a aratat procurorul de sedinta.

In replica, avocatul lui Boicea a cerut sa nu i se mai mentina arestul preventiv, fiind arestat de zece luni. " A constientizat gravitatea faptelor intre timp. Nu mai exista riscul sa recidiveze. Cerem masura arestului la domiciliu. Doreste sa-si reia studiile liceale", a aratat avocatul.

In ultimul cuvant, Luigi Boicea a spus ca a avut sprijinul familiei pe toata perioada arestului si ca regreta faptele pentru care a fost trimis in judecata, dorind sa se reintegreze in societate.

La inceputul lunii mai, Curtea de Apel Craiova l-a condamnat pe Boicea la trei ani si patru luni de inchisoare cu executare.

Decizia nu a fost definitiva, fiind atacata la inalta Curte de Casatie si Justitie.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Luigi Constantin Boicea, in varsta de 18 ani, se afla in arest preventiv dupa ce, in luna decembrie 2016, procurorii si ofiterii DIICOT au descins in locuinta familiei acestuia, acuzat ca facea propaganda pe internet gruparii teroriste ISIS. Acesta a renuntat si la religia crestin-ortodoxa, frecventand o moschee din municipiul Craiova.

Anchetatorii l-au acuzat pe Boicea de pregatire in vederea folosirii armelor de foc si a dispozitivelor explozive in scopul comiterii unui act de terorism.

Procurorii sustineau ca, din 2015, Luigi Constantin Boicea a promovat in mod sistematic, in public, doctrina radical-islamista, prin postarea in mediul online, “prin intermediul unor retele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, inregistrari audio si video reprezentand actiuni armate violente si de propaganda ale gruparii teroriste Daesh/Statul Islamic (decapitari individuale si colective, incendieri de persoane, executii prin impuscare, mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupari teroriste, mesaje de propaganda a Statului Islamic, promovarea «Sharia»), cu intentia de a le face cunoscute si a determina castigarea de noi adepti capabili sa recurga la savarsirea aceluiasi gen de fapte ca cele a caror promovare prin propaganda a realizat-o”.

Potrivit procurorilor, din 2015, tanarul a participat la activitatile de instruire si pregatire desfasurate online de organizatia terorista Statul Islamic pe site-uri de profil.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Hatz Pizza, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Rudele tanarului au povestit ca acesta a renuntat in 2013 la religia crestin-ortodoxa pentru a trece la cea musulmana.

”Dupa convertirea la islamism, tanarul si-a schimbat stilul de viata, izolandu-se de societate si familie, identificandu-se cu Statul Islamic si vorbind permanent in numele acestuia. A inceput sa poarte in public tinuta specifica musulmanilor si sa se afiseze pe retelele de socializare cu insemnele Statului Islamic ”, aratau reprezentantii Politiei Romane.
Luigi Constantin Boicea provine dintr-o familie destramata, tatal sau fiind eliberat in 2015 din penitenciar. Mama sa este angajata a Regiei Autonome de Transport Craiova.
 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si