Csoma Botond, purtătorul de cuvânt al UDMR, spune că în cadrul partidului nu s-a discutat despre susținerea unui guvern PSD.
Acesta spune că blocajul politic din acest moment este provocat de refuzul PSD de a accepta o rotativă guvernamentală.
„Partidul Social-Democrat nu a acceptat această idee a rotativei, dar mai sunt zile și eu sper că ne vom înțelege. Partidul Social-Democrat a susținut că dorește autonomie totală în privința programului de guvernare și n-a acceptat această reciprocitate. N-a acceptat nici ideea să avem o rotativă, în sensul ca guvernul minoritar, format din PNL, USR și UDMR, să înceapă rotativa și în aprilie sau în vara anului viitor să vină Partidul Social-Democrat.
Citește și: Cod Roșu de caniculă în prima zi de BAC. Ministerul Educației, măsuri speciale pentru elevi și profesori
UDMR: „Nu cred că până marți putem ajunge la învestirea guvernului”
Potrivit deputatului UDMR, cea mai mare problemă care împiedică formarea unui nou guvern este lipsa unui consens cu privire la un program comun între partidele care au făcut parte din fosta coaliție.
În acest context, Botond a subliniat că UDMR nu vrea să rămână cu orice preț la guvernare.
„Chiar am discutat în aceste zile cu miniștrii noștri și spuneau că nu are nicio logică să avem acest guvern interimar pe termen lung pentru că nu poți să faci nimic, absolut, nici în ministere, nimic, nimic, nimic. Ai mâinile legate. Deci, din partea noastră, 100% nu există această doleanță să rămânem acolo lipiți de fotoliile ministeriale. Nu este așa. Nu știu la celelalte partide cum funcționează acest lucru, dar noi sigur nu vrem pentru că ne-au spus și miniștrii noștri din guvern că acest guvern interimar are, de fapt, mâinile și picioarele legate, nu poate să se facă absolut nimic”, a explicat purtătorul de cuvânt.
UDMR a mai precizat că se așteaptă ca șeful statului să facă o nouă desemnare oficială.
„Asta este întrebarea momentului, pe cine va desemna președintele Nicușor Dan”, a declarat liderul UDMR pentru televiziunea Digi24.
Pentru că mai sunt doar câteva zile până la începutul vacanței parlamentare, iar România nu are încă un nou premier, Csoma Botond consideră că este necesară convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului.
„Eu cred că se va convoca o sesiune extraordinară, pentru că ultima zi e marți, din sesiunea ordinară. Deci, 1 iulie e deja vacanța parlamentară, deci eu cred că se va convoca. Nu cred că până marți putem ajunge la învestirea guvernului”, a explicat el.
Citește și: Noi amenințări între SUA și Iran, în timp ce negocierile se reiau în Qatar