Un turc a vrut să intre în țară cu aproape 28 de kilograme de chihlimbar

Un turc a vrut să intre în țară cu aproape 28 de kilograme de chihlimbar

(Sursa foto: Poliția de Frontieră)

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali de la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit o comoară în mașina unui turc.

Polițiștii au descoperit 27,8 kg de chihlimbar ascunse în roata de reservă, în portierele și în bordul unui autoturism condus de un turc.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, cetăţeanul turc, în vârstă de 55 de ani, s-a prezentat la frontieră pentru a intra în ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Citeste si: Cristian Diaconescu își spune părerea despre declarația controversată a Ministrului Apărării: “Să ne întoarcem în urmă cu 30 de ani ar însemna să ne autonegăm rolul și importanța pe care le avem alături de partenerii noștri strategici”

Polițiștii au identificat o comoară într-un autoturism

″În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei.

Cu această ocazie echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roata de rezervă, în portiere şi în bordul autoturismului, cantitatea de 27,8 kg de şiraguri de mărgele de culoare galben-maroniu, transparente, presupuse a fi din chihlimbar”
, precizează sursa citată.

Citeste si: VIDEO| Klaus Iohannis, după ședința CSAT: "Suntem pregătiți pentru orice scenariu"

Ce este chihlimbarul

Vârsta chihlimbarului este apreciată la până la 260 milioane de ani. Provine din rășina arborilor de pe acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanță amorfă, fără să fie un mineral. Chihlimbarul prezintă pentru cercetătorii paleontologi o importanță deosebită, prin incluziunile de fosile conservate perfect, timp de milioane de ani, în masa rășinii.

Chihlimbarul este socotit piatră prețioasă încă din timpurile preistorice, fiind folosit ca bijuterie sau obiect de cult.

Unele bijuterii de chihlimbar din Egiptul antic, care s-au păstrat, au o vechime de peste 6.000 de ani.

Citeste si: VIDEO| Rusia avertizează: acțiunile SUA duc la "escaladarea tensiunilor" în jurul Ucrainei. Alianță militară cu China


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri