In articol:
Venituri neimpozabile 2021: ce fel de venituri sunt scutite de taxe anul acesta. Toate veniturile care scapă de plata impozitului se regăsesc în articolul 62 din Codul fiscal.
Codul fiscal prevede că există o serie de venituri pentru care nu se datorează impozit.
La sfârșitul anului 2020, Codul Fiscal a fost modificat și au intrat în sfera veniturilor care scapă de impozitare bursele, premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport, echipamente de lucru/protecţie şi altele asemenea primite de elevi pe parcursul învăţământului profesional şi tehnic şi elevi/studenţi pe parcursul învăţământului dual preuniversitar/universitar.
Citeste si: Cât ar ajunge să coste polițele RCA după ce decontarea directă va deveni obligatorie
Veniturile neimpozabile- articolul 62 din Codul Fiscal
În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:
a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice sau colectate public, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la organizaţii neguvernamentale, potrivit statutelor proprii, sau de la alte persoane;
b) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate, potrivit legii, persoanelor fizice, altele decât cele care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor;
c) indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii;
d) recompense acordate conform legii din fonduri publice;
e) veniturile realizate din valorificarea, prin centrele de colectare, a bunurilor mobile sub forma deşeurilor care fac obiectul programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
g) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare
h) despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;
i) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, conform legii;
j) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;
k) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces pentru personalul participant, potrivit legii, la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces, survenite în timpul sau din cauza serviciului, personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat;
l) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat, conform legii;
m) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi/sau aurului financiar prevăzute la cap. V- Venituri din investiţii, precum şi altele decât cele definite la cap. IX- Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;
n) drepturile în bani şi în natură primite de:
- militarii în termen, soldaţii şi gradaţii profesionişti care urmează modulul instruirii individuale, elevii, studenţii şi cursanţii instituţiilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională;
- personalul militar, militarii în termen, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, rezerviştii, pe timpul concentrării sau mobilizării;
o) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat;
o^1) bursele, premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport, echipamente de lucru/protecţie şi altele asemenea primite de elevi pe parcursul învăţământului profesional şi tehnic şi elevi/studenţi pe parcursul învăţământului dual preuniversitar/universitar, potrivit reglementărilor legale din domeniul educaţiei naţionale;
(modificare introdusă de LEGEA nr. 239 din 6 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1041 din 06 noiembrie 2020)
p) sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie. Pentru proprietăţile imobiliare, în cazul moştenirilor şi donaţiilor se aplică reglementările prevăzute la art. 111 alin. (2) şi (3);
q) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte;
r) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României amplasate în străinătate, precum şi veniturile în valută primite de personalul încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, trimis în misiune permanentă în străinătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
s) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora de oficial să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
ş) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale;
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
t) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de corespondenţi de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel de activităţi şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
ţ) sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în conformitate cu legislaţia în vigoare;
u) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare;
v) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură, stabilite potrivit legii, primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, invalizii, orfanii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, persoanele care au efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 şi soţiile celor decedaţi, urmaşii eroilor-martiri, răniţii şi luptătorii pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, precum şi persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice;
w) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice/paralimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea realizării obiectivelor de înaltă performanţă: clasarea pe locurile 1-6 la campionatele europene, campionatele mondiale şi jocurile olimpice/paralimpice, precum şi calificarea şi participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale şi europene, prima grupă valorică, precum şi la jocurile olimpice/paralimpice, în cazul jocurilor sportive. De asemenea, nu sunt venituri impozabile primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi de legislaţia în materie, în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor reprezentative ale României. Au acelaşi regim fiscal primele acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, din sumele încasate de cluburi ca urmare a calificării şi participării la competiţii intercluburi oficiale europene sau mondiale
x) premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfăşurate în România;
y) prima de stat acordată pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
z) alte venituri care nu sunt impozabile, astfel cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.