In articol:
Dorel lovește din nou, de această dată în Bihor, unde aproape 3 milioane de euro au fost investite degeaba. La Beiuș, autoritățile au construit două bazine de înot care trebuiau încălzite pe gaz, deși nu există așa ceva în oraș. Așa că de un an, acestea stau închise. La câțiva kilometri distanță, în Ștei, alte două bazine au rămas cu lacătul pe ușă, pentru că muncitorii au făcut lucrări de mântuială, transmite Cristian Sabbagh.
După ce s-a dat drumul la apă, în scurt timp au început să apară de la rigolele acestea infiltrații, la partea de jos a bazinului, adică la subsol. Au apărut una, două iar apoi cu timpul au tot continuat să apară, a transmis Claudiu Mihuț.
Bazinele noi nu pot fi folosite
În zadar s-au bucurat localnicii din Ștei când au aflat că la câțiva pași de casele lor, vor avea două bazine de înot.
Din decembrie până în mai, ...ăăăă... bazinul... au mai fost mici retușuri din partea executantului, a spus Marian Cioară, viceprimar Ștei.
Autoritățile i-au pus pe constructori să refacă inclusiv fațadele, dar lucrările suplimentare nu s-au încheiat nici până acum.
- Cum învață să înoate? În vană? Pentru copii ar fi indicat?
Citeste si: Un tânăr de doar 20 de ani s-a înecat la Costinești! Bărbatul a ignorat steagul arborat la mal- kanald.ro
- Da, sigur, dar și pentru noi, și dacă plătim, că plătim, vara asta am fost de nu știu câte ori până la Oradea.
- E mult un an de zile de când stau închise?
- E cam mult, cam mult, a continuat primarul din Ștei.
Citește și: Vrancea: Consiliul Județean, investiție de 21 de milioane lei în refacerea drumului județean 204 D
- Nu avem gaz și atunci au fost făcute modificările de proiectare ca să se transforme sistemul de încălzire, pe apă termală, și așa și funcționează acum.
- Și de asta a întârziat atât?
- Da, a întârziat că până și-au dat seama și constructorii cum funcționează și așa mai departe, a declarat Gabriel Popa.
În plus, găsirea salvamarilor a fost și ea o problemă.
Sunt niște posturi care trebuie înființate, s-au înființat și acelea, chiar acum avem concursul pentru salvatori, e în curs de finalizare, că trebuie să avem doi salvatori, ca să poată să lucreze în ture, a declarat Gabriel Popa, primar Beiuș.
În total, în Bihor au fost construite în ultimii ani 7 complexuri de înot, în valoare de aproape 10 milioane de euro. Doar patru dintre ele funcționează însă în prezent.