VIDEO Armata SUA a lansat noi atacuri în Iran, Gărzile Revoluționare ripostează în mai multe țări din Orientul Mijlociu

Donald Trump reia atacurile în Iran

(Sursa foto: X.com / White House)

Armata SUA a lansat noi atacuri "împotriva mai multor ținte din Iran”, urmate de lovituri de represalii din partea Gărzilor Revoluționare iraniene în Bahrein, Kuweit și Iordania.

Președintele american Donald Trump a intrat într-o ședință de criză cu șefii Pentagonului, iar, ulterior, Comandamentul Central al armatei Statelor Unite (CENTCOM) a transmis că atacurile SUA au fost "în autoapărare” și s-au încheiat.

"Forțele militare SUA au efectuat atacuri suplimentare de autoapărare împotriva mai multor ținte din Iran, pe 10 iunie, la ordinul Comandantului Suprem. Atacurile sunt un răspuns la agresiunea nejustificată și continuă a Iranului. Forțele americane rămân vigilente, letale și pregătite", se spune în mesajul CENTCOM.

Președintele Donald Trump a declarat pentru Fox News că SUA au lansat 49 de rachete Tomahawk în cel mai recent atac nocturn asupra Iranului.

Printre țintele SUA s-a numărat și o locație militară aflată la doar 64 km de capitala Teheran.

Iranul atacă bazele militare SUA din mai multe țări 

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a anunțat că au fost lansate atacuri de represalii împotriva forțelor americane din regiune, menționând în special bazele din Kuweit, Bahrain și Iordania, potrivit Al Jazeera.

Prețurile petrolului au crescut din nou, cu aproximativ doi dolari pe baril, după ce Iranul a anunțat că închide complet Strâmtoarea Ormuz ca răspuns la "agresiunea” SUA. 

Cel puțin 18 ținte din Orientul Mijlociu vizate de rachetele Iranului

Într-o declarație emisă de Gărzile Revoluționare din Iran se vorebește despre o gamă largă de ținte, în jur de 18 locații diferite în regiune, inclusiv în Bahrain, Kuweit și Iordania.

În Iordania, a fost vizată baza aeriană Al-Azraq. Cel puțin 12 rachete balistice au atacat avioanele de vânătoare americane staționate acolo.

Iranienii spun că multe dintre aceste avioane de vânătoare au fost distruse, dar informația nu a putut fi verificată.

Gărzile Revoluționare au menționat și atacarea a două baze aeriene din Kuweit și a uneia din Bahrain.

Baza Flotei a Cincea a SUA a fost ținta unora dintre atacurile IRGC, iar iranienii se laudă cu pagube și "impactul puternic" al acestor atacuri, în care au fost folosite rachete balistice și drone.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri