VIDEO Cerere în căsătorie pe Empire State Building, după o ascensiune ilegală. Cei doi îndrăgostiți ruși au fost arestați pe loc

O cerere în căsătorie inedită a avut loc, ieri, pe Empire State Building, al doilea cel mai înalt zgârie-nori din New York.

Un cuplu de alpiniști urbani de origine rusă au escaladat antena clădirii Empire State Building din New York și au desfășurat un banner despre "puterea iubirii” și pace, parte a unei cereri îndrăznețe în căsătorie. Aventura lor la mare înălțime a fost urmată de arestare, la revenirea "cu picioarele pe pământ".

Alpiniștii ruși Angela Nikolau și Ivan Beerkus au expus un banner pe care scria "Când puterea iubirii învinge iubirea puterii, lumea cunoaște pacea”. 

Empire State Building are 102 etaje și o înălțime de 381 metri, la care se adaugă vârful de 62 m, iar înălțimea clădirii ajunge la 443 metri. 

Cei doi acrobați ruși au fost subiectul documentarului Netflix din 2024, "Skywalkers: A Love Story", care redă aventurile lor la înălțime și relația lor de dragoste.

Poveste de dragoste cu arestare la final

Îmbrăcați în negru și purtând măști, cei doi s-au echilibrat pe o cornișă îngustă și păreau să se sărute în vârful antenei zgârie-noriului din New York, conform unei înregistrări video realizate din elicopterul de știri.

După ce au coborât de pe vârful metalic al antenei, cei doi au regizat momentul cererii în căsătorie: bărbatul a instalat un echipament fotografic pe marginea cormișei și a îngenuncheat în fața iubitei.

După ce acrobații s-au sărutat din nou și s-au îmbrățișat, femeia și-a făcut selfie-uri cu mâna stângă întinsă, ca și cum ar fi examinat un inel.

Polițiștii de la Unitatea de Servicii de Urgență din New York au încercat să urce pe acoperiș pentru a-i intercepta pe intruși.

Pe înregistrarea video a camerelor de supraveghere, se aude cum polițiștii îi avertizează pe cei doi îndrăgostiți: "Nu aveți voie să fiți aici sus”.

Din depărtare s-a auzit răspunsul celor doi: "Ne-am căsătorit”. La revenirea pe sol, Ivan și Angelina au fost reținuți de poliție și duși în arest.

Cei doi au fost puși sub acuzare pentru mai multe infracțiuni: intrare prin efracție, punerea în pericol prin imprudență, încălcarea ordinii publice, deținerea de unelte de pătrundere prin efracție.

Empire State Building a fost cea mai înaltă clădire din lume pentru mai mult de 40 de ani, între anii 1931 și 1972, când a fost construit World Trade Center.

În urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, Empire State Building a devenit din nou cea mai înaltă clădire din New York City, până când a fost devansată de One World Trade Center.

Clădirea se află pe locul 15 în topul internațional al celor mai înalți zgârâie-nori.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri