VIDEO: Moment inedit la inaugurarea parcului Donald Trump din București. Nicușor Dan, în centrul atenției chiar și prin apel video
1 din 2 | VIDEO Cine e Paolo Zampolli, americanul care l-a sunat în direct pe Nicușor Dan? Controversele omului lui Donald Trump
2 din 2 | VIDEO Cine e Paolo Zampolli, americanul care l-a sunat în direct pe Nicușor Dan? Controversele omului lui Donald Trump
Paolo Zampolli a promis că va suna „pe cineva foarte special”. Nicușor Dan nu i-a răspuns inițial, dar l-a sunat înapoi după aproximativ un minut, chiar înaintea întâlnirii cu Maia Sandu. Trimisul lui Donald Trump a pus conversația pe difuzor, în fața presei, transformând un mesaj despre un parc din Sectorul 4 într-o demonstrație publică de acces la președintele României.
Până la acest episod, numele lui Paolo Zampolli nu ridicase atât de multe semne de întrebare în rândul publicului larg din România. Fusese văzut lângă președinte, premier, miniștri, Patriarhul Daniel sau șefii sportului românesc, însă momentul telefonului a schimbat perspectiva. Cine este omul pentru care șeful statului revine atât de repede cu un apel și cât din influența sa este oficial, cât personal și cât ține de spectacol?
„Voi suna pe cineva foarte special”
Joi, 27 august 2026, Paolo Zampolli se afla alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la prezentarea proiectului „Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump”, care urmează să extindă Parcul Tudor Arghezi.
În fața jurnaliștilor, trimisul lui Donald Trump a anunțat că va suna o persoană „foarte specială”, despre care a spus că este „cam ocupată”. Persoana era Nicușor Dan.
Președintele nu a răspuns la primul apel. După aproximativ un minut, însă, l-a sunat înapoi pe Zampolli, care a pus imediat conversația pe difuzor. Vocea președintelui a putut fi auzită de jurnaliști, iar dialogul s-a purtat în limba engleză.
Zampolli i-a spus lui Nicușor Dan că se află la proiectul parcului și că, potrivit lui, Donald Trump îi ceruse personal să-i mulțumească președintelui și poporului român.
Până în prezent nu există o confirmare publică separată din partea Casei Albe privind acest mesaj.Nicușor Dan i-a explicat că se afla la Ambasada României din Chișinău și că se pregătea pentru întâlnirea cu Maia Sandu. L-a întrebat apoi pe Zampolli dacă a văzut parcul.
Trimisul american a răspuns că, la următoarea vizită, îl va duce și pe președintele României acolo. A adăugat că așteaptă să-l revadă la New York, „în următoarele săptămâni”.
Nicușor Dan i-a spus că întâlnirea îi va face plăcere și i-a urat succes în viitoarea deplasare din Uzbekistan. După încheierea conversației, Zampolli l-a prezentat celor aflați lângă el drept „președintele țării voastre” și „prietenul meu drag”.Scena a creat imediat agitație în mediul online. În comentariile publicate pe rețelele sociale și pe Reddit, unii utilizatori au descris momentul drept umilitor pentru Nicușor Dan. Alții au remarcat tonul familiar și aproape tranzacțional al conversației: ai văzut parcul, mergem împreună, ne vedem la New York, succes în Uzbekistan.
Interpretarea nu reprezintă dovada încălcării unui protocol. Dar imaginea unui președinte aflat într-o vizită externă, care revine rapid cu un apel către un emisar și ajunge, fără o introducere oficială, pe difuzorul unui telefon aflat în fața presei, ridică o serie de întrebări legitime.
Are Paolo Zampolli numărul direct al președintelui României?
Episodul demonstrează cel puțin că Paolo Zampolli dispune de un canal direct la care Nicușor Dan răspunde sau revine rapid. Nu știm însă dacă numărul apelat este unul personal, un număr oficial ori un terminal securizat pus la dispoziția președintelui.
De asemenea, nu știm dacă Nicușor Dan fusese informat că discuția era ascultată de presă sau dacă a aflat abia după ce vocea sa a fost pusă pe difuzor.
De altfel, figura crispată a primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, poate ridica și mai multe semne de întrebare.Existența unui canal direct între un președinte și un emisar străin nu este automat o problemă de securitate. Șefii de stat și consilierii lor pot avea contacte verificate, inclusiv pentru situații în care comunicarea trebuie făcută rapid.
Totuși, apelurile cu semnificație diplomatică sunt, în mod obișnuit, coordonate prin consilieri, ambasade și servicii de comunicații securizate. Conținutul poate fi pregătit, participanții sunt identificați, iar conversația poate fi consemnată în arhiva instituției.
Telefoanele folosite de președinți sunt și ele supuse unor măsuri speciale. În 2009, Barack Obama a primit aprobarea să păstreze o versiune modificată și securizată a telefonului său BlackBerry, cu un număr foarte restrâns de persoane care îl puteau contacta.
Un exemplu aparent banal arată cât de departe pot merge aceste măsuri. În 2015, în timpul filmării emisiunii „Running Wild with Bear Grylls”, Obama a vrut să facă un selfie cu prezentatorul britanic. Nu și-a folosit terminalul prezidențial, ci un smartphone aparținând unui agent din dispozitivul Secret Service care îl însoțea.
Obama a blocat accidental telefonul și a fost nevoit să le ceară oamenilor din echipă codul de acces. Relatările vremii au subliniat că președintele nu utiliza un smartphone obișnuit din motive de securitate. Cu alte cuvinte, până și un selfie era realizat fără ca terminalul securizat al președintelui să fie expus sau folosit într-un context pentru care nu fusese destinat.
În cazul lui Nicușor Dan nu există, deocamdată, informații publice despre aparatul pe care a fost primit apelul, natura numărului sau regulile aplicate. Nu se poate afirma că a existat o breșă de securitate. Se poate însă întreba dacă discuția a fost autorizată pentru difuzare, dacă mesajul atribuit lui Trump fusese verificat și dacă apelul a fost consemnat ca o comunicare oficială.
Mai ales că Nicușor Dan nu se afla într-un moment privat. Era la Chișinău, în timpul unei vizite externe, înaintea unei întâlniri cu președinta Republicii Moldova.
Cine este Paolo Zampolli, omul care i-a prezentat-o pe Melania lui Trump
Paolo Zampolli s-a născut la Milano, pe 5 martie 1970. Este prezentat în presa internațională drept om de afaceri italo-american, fost agent de modele și unul dintre apropiații vechi ai lui Donald Trump.
A ajuns în Statele Unite în anii ’90 și a fondat la New York agenția ID Model Management. În această perioadă a cunoscut-o pe Melania Knauss, viitoarea Melania Trump.
Zampolli afirmă că a ajutat-o să obțină viza de muncă necesară pentru a veni în Statele Unite și că, în 1998, i-a prezentat-o lui Donald Trump la o petrecere organizată în Kit Kat Club, în timpul New York Fashion Week.
„Melania, fă cunoștință cu Donald. Donald, fă cunoștință cu Melania”, a povestit ulterior Zampolli că ar fi spus înainte de a pleca de la masa lor.
Relația cu Donald Trump nu s-a oprit la această prezentare. Zampolli a lucrat o perioadă în domeniul imobiliar pentru Trump Organization, iar ulterior și-a dezvoltat propriile afaceri. În paralel, a intrat în zona diplomației și a organizațiilor internaționale.
A reprezentat statul Dominica în structurile ONU și a folosit timp de mai mulți ani titlul de ambasador. În 2020, Donald Trump l-a numit în Consiliul de Administrație al Kennedy Center, iar în martie 2025 a devenit reprezentant special al Statelor Unite pentru parteneriate globale. Titlul este utilizat în prezent inclusiv în comunicările oficiale ale ambasadelor americane.
Stilul său este însă diferit de diplomația clasică. Zampolli își construiește influența prin relații personale, apariții publice, fotografii, întâlniri rapide și tranzacții despre care vorbește într-un limbaj spectaculos.
Financial Times l-a prezentat prin formula „20 de miliarde de dolari în 20 de minute”, după ce Zampolli și-a atribuit un rol în mai multe contracte internaționale. Unele dintre contribuțiile revendicate de el nu au fost confirmate în aceeași formă de instituțiile sau companiile implicate. Portretul publicat de Financial Times descrie un personaj potrivit diplomației tranzacționale promovate de Trump: accesul personal și rezultatul anunțat rapid cântăresc mai mult decât procedura.
O altă controversă îl privește pe Zampolli și fosta sa parteneră, modelul brazilian Amanda Ungaro, mama fiului său. Aceasta l-a acuzat că și-ar fi folosit influența la Washington pentru a determina intervenția autorităților de imigrație în conflictul lor privind copilul. Zampolli a negat acuzația, iar Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a respins ideea unei intervenții politice.
Cum a ajuns Zampolli atât de aproape de oficialii români
Relațiile sale cu România nu au început odată cu parcul dedicat lui Donald Trump. În august 2017, Zampolli a venit la Mamaia pentru a participa ca jurat la concursul Miss FashionTV Black Sea. Era încă legat puternic de lumea modei și de fondatorul FashionTV, Michel Adam Lisowski.
Revenirea sa în România, de această dată ca emisar al administrației americane, a avut loc în august 2025. Vizita a inclus întâlniri cu Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Patriarhul Daniel, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și alți reprezentanți ai sportului.
Patriarhia Română a confirmat că Paolo Zampolli a fost primit de Patriarhul Daniel pe 27 august 2025. Discuțiile au vizat, între altele, comunitățile românești din America de Nord.
Zampolli s-a întâlnit și cu premierul Ilie Bolojan, în prezența reprezentanților Ambasadei SUA. În lunile următoare a apărut alături de miniștri români, oficiali din domeniul energiei, culturii, sănătății și sportului.
În februarie 2026, Zampolli a avut, potrivit relatărilor din presa română, un rol important în scurta întâlnire dintre Nicușor Dan și secretarul american de stat Marco Rubio, la Washington. El a publicat imaginile și a scris că a avut plăcerea să i-l prezinte lui Rubio pe „dragul meu prieten, președintele Nicușor Dan”.
În aprilie 2026, Zampolli a fost primit din nou la Palatul Cotroceni, împreună cu ambasadorul american Darryl Nirenberg. Întâlnirea a fost prezentată pe rețelele sociale ale emisarului, însă nu a figurat în agenda publică a președintelui și nu a fost anunțată de Administrația Prezidențială.
În aceeași perioadă, Zampolli s-a întâlnit cu Daniel Băluță și a susținut proiectul parcului care urma să poarte numele lui Donald Trump. Emisarul a vorbit public despre primarul Sectorului 4 ca despre un prieten.
Văzute separat, toate aceste întâlniri puteau părea episoade obișnuite de diplomație publică. Apelul pus pe difuzor arată însă că relația cu Nicușor Dan depășește fotografia oficială. Zampolli cunoaște agenda apropiată a președintelui, îl invită la New York și primește un apel înapoi în mai puțin de un minut.
Legătura de la Mamaia și cercul controversat al FashionTV
Apariția lui Paolo Zampolli la concursul Miss FashionTV Black Sea, organizat în 2017 la Phoenicia Royal Mamaia, capătă o altă semnificație în contextul investigațiilor publicate ulterior despre lumea agențiilor de modele.
O amplă documentare realizată de The American Prospect arată că Zampolli a fost jurat alături de Michel Adam Lisowski, fondatorul FashionTV, și alte personaje care aveau să fie implicate în controverse sau dosare penale.
Michel Adam Lisowski fusese condamnat în Franța, în anul 2000, la un an de închisoare, în urma agresării unei tinere de 21 de ani și a unei tentative de viol, potrivit publicației americane.
Un alt jurat era Wang Yan, fost cetățean român și reprezentant al unei camere de comerț româno-chineze. Cetățenia i-a fost retrasă în 2013, la solicitarea SRI, fiind considerat o amenințare pentru securitatea națională.
În presă au apărut suspiciuni privind trafic de minore și prostituție, însă Wang Yan nu a fost trimis în judecată pentru aceste acuzații. Ulterior, el a pierdut un proces de defăimare intentat unor jurnaliști care publicaseră informațiile.
În același juriu s-a aflat Shai Avital, agent de modele israelian. Avital a fost arestat în 2022, extrădat în Israel și condamnat ulterior pentru furnizarea de droguri unei minore și agresiune. A primit șase luni de închisoare și a fost obligat să plătească despăgubiri.
Imaginile de la Mamaia au fost publicate pe un site asociat lui Ion Mirea, atunci reprezentant FashionTV România. Numele lui Mirea a apărut ulterior într-o anchetă românească privind presupuse fapte de trafic de persoane, după ce un martor a formulat acuzații legate de femei care ar fi fost puse la dispoziția actorului Jean-Claude Van Damme la un eveniment de la Cannes. Agentul actorului a respins afirmațiile, calificându-le drept absurde și nefondate. Ancheta nu reprezintă o condamnare.
Nu există dovezi că evenimentul de la Mamaia ar fi avut legătură cu infracțiunile lui Jeffrey Epstein. Episodul arată însă mediul în care Zampolli a continuat să activeze și după ce se îndepărtase oficial de conducerea unei agenții de modele.
Legătura este relevantă și din alt motiv: Epstein a încercat, în 2010, prin intermediul agentului Jean-Luc Brunel și al altor colaboratori, să cumpere FashionTV. Tranzacția nu s-a realizat.
Ce îl leagă, în mod documentat, pe Zampolli de Jeffrey Epstein
Simpla apariție a unui nume în arhiva Epstein nu demonstrează că persoana respectivă a participat la infracțiunile finanțistului american. În cazul lui Paolo Zampolli există însă mai multe puncte de contact documentate, provenite din perioade diferite.
Cel mai clar este episodul din 2004. Paolo Zampolli și Jeffrey Epstein au depus împreună o ofertă pentru cumpărarea Elite Model Management, agenție intrată în insolvență.
Oferta lor a fost depășită de compania deținută de Eddie și Jules Trump, doi oameni de afaceri care nu sunt rude cu Donald Trump. Licitația comună Zampolli-Epstein a fost relatată chiar în 2004 de British Vogue.
O altă legătură apare în mărturia Adrianei Mucinska, model reprezentat de ID Models și viitoare asistentă a lui Jeffrey Epstein. Mucinska a fost nominalizată drept posibilă complice, dar nu a fost inculpată.
Într-un interviu oferit FBI în 2019, Mucinska a declarat că Paolo Zampolli fusese agentul ei după sosirea în Statele Unite, în 2002. Potrivit relatării sale, Zampolli ar fi ajutat-o să vină la New York, unde a locuit într-un apartament pentru modele de pe Varick Street, împreună cu aproximativ zece tinere.
Mucinska le-a spus anchetatorilor că Epstein i-ar fi văzut portofoliul, inclusiv o fotografie în care apărea topless, în timp ce făcea o „selecție de modele” la sediul ID Models. Ea a relatat că a ieșit ulterior într-un club împreună cu Zampolli și Epstein și că a ajuns apoi la reședința finanțistului. După ce ar fi respins avansurile sexuale ale acestuia, Mucinska a renunțat la modeling și a lucrat pentru Epstein până în 2006.
Întrebat de The American Prospect, Zampolli a confirmat că Epstein a vizitat sediul ID Models. A respins însă categoric orice sugestie de implicare, colaborare sau susținere a activităților sale.
Zampolli a declarat că relația cu Epstein a fost una „de necesitate”, provenită din lumea comună a modei și din cercul Victoria’s Secret. El l-a descris pe Epstein drept partener financiar al Victoria’s Secret, deși finanțistul era, în realitate, consilierul lui Leslie Wexner, patronul companiei care deținea marca.
Un e-mail publicat ulterior arată că nici Epstein nu îl considera neapărat un apropiat de încredere. În mesajul adresat omului de afaceri Sultan Ahmed bin Sulayem, Epstein îl descria pe Zampolli drept „trouble” și susținea că acesta furnizează povești presei.
O altă suprapunere privește organizația TerraMar, fondată de Ghislaine Maxwell. În 2013, site-ul proiectului îl prezenta pe Zampolli drept membru al unei alianțe pentru protejarea oceanelor. Maxwell a mers de două ori la ONU pentru a discuta cu el despre proiect.
Zampolli a afirmat că nu știa inițial de implicarea lui Maxwell, că nu a primit bani de la ea și că ideea sa privind „pașapoartele oceanului” nu era compatibilă cu activitatea ONU, potrivit The Daily Beast.
În arhivă apare și o contradicție privind întâlnirea dintre Donald și Melania Trump. O notă a unui interviu FBI din 2019 consemnează afirmația unui martor potrivit căruia Epstein i-ar fi prezentat-o pe Melania lui Donald Trump. Formularea reprezintă declarația unei persoane intervievate, nu o concluzie a FBI și nici dovada că întâlnirea s-a produs astfel.
Zampolli contestă categoric această variantă și s-a oferit să depună mărturie în Congres că el a făcut prezentarea în 1998.
Fosta sa parteneră Amanda Ungaro reprezintă o altă legătură indirectă. Ungaro a povestit că, înainte de a-l cunoaște pe Zampolli, a zburat în iunie 2002 de la Paris la New York cu avionul privat al lui Epstein. Era însoțită de agentul Jean-Luc Brunel și susține că la bord se aflau aproximativ 30 de fete foarte tinere. Potrivit The Daily Beas t, Ungaro avea 17 ani; Zampolli susține că avea 19.
Nu există dovezi că Zampolli s-ar fi aflat în acel avion sau că ar fi organizat călătoria.
Ce spun, de fapt, documentele EFTA despre Paolo Zampolli
Departamentul american al Justiției a publicat milioane de pagini din arhiva Epstein. Știrile Kanal D a prezentat aici amploarea desecretizării. Printre documente există și unele în care apare numele lui Paolo Zampolli. Conținutul lor trebuie însă analizat individual, deoarece arhiva cuprinde e-mailuri neverificate, copii ale unor articole, mesaje trimise lui Epstein de terțe persoane și mărturii care nu au fost confirmate în instanță.
Documentul EFTA02407009 conține un e-mail trimis lui Jeffrey Epstein pe 18 august 2010. Identitatea expeditorului este anonimizată. Acesta respinge acuzații privind traficul sexual de copii, afirmă că „Jeffrey Epstein este prietenul meu” și amintește un blog publicat cu ani înainte de Zampolli despre o presupusă investigație FBI la agenția MC2.
Contextul sugerează că mesajul ar putea proveni din cercul lui Jean-Luc Brunel, fondatorul MC2, însă documentul nu permite identificarea certă a expeditorului. Nu este un e-mail scris de Zampolli și nici o conversație directă între el și Epstein. Dovedește doar că numele și acțiunile sale erau cunoscute în acel mediu.
Documentul EFTA00173834 conține mărturia unei femei născute în 1984, al cărei nume a fost anonimizat. Aceasta a declarat că, la 18 ani, a fost reprezentată de ID Models și a locuit într-un apartament pentru modele de pe Varick Street.
În mărturia consemnată de FBI, femeia îl descrie pe Zampolli drept „dubios” și susține că acesta avea relații cu modele. Ea spune că agentul a obligat-o să se tundă scurt, după care a renunțat la reprezentarea sa.
În vara anului 2004, după ce părăsise agenția și lucra într-o cafenea, femeia ar fi fost abordată de o persoană blondă, cu accent est-european, care i-a propus să-i facă masaj unui client bogat. Clientul era Jeffrey Epstein, iar femeia a relatat că a fost agresată sexual la reședința acestuia.
Cronologia este esențială: documentul nu arată că Zampolli a trimis-o la Epstein. Recrutarea descrisă în mărturie s-ar fi produs după ce femeia plecase de la ID Models, prin intermediul unei alte persoane.
Cele mai spectaculoase, dar și cele mai lipsite de valoare probatorie, sunt documentele EFTA02618736 și EFTA02619619, ambele din 25 octombrie 2018.
În primul mesaj, un expeditor anonimizat scrie: „Killers: Prokhorov and Baibakov(...) Zampolli Paolo, Anna Konchalkovskaya”, adăugând că oamenii care lucrează pentru ei ar fi implicați.
Mesajul nu a fost scris de Epstein. Este un e-mail trimis unei adrese asociate lui, de către o persoană a cărei identitate este ascunsă.
Mai mult, același schimb de mesaje conține fraza „am oprit cocaina”, iar într-un alt e-mail trimis în aceeași zi expeditorul cere ajutor medical, psihiatric și terapie, insistând că nu dorește să moară și că nu este vinovat.
Documentul EFTA02619619 îl acuză pe Zampolli că ar fi autorul unor afirmații atribuite expeditorului, dar nu prezintă nicio probă. Prin urmare, folosirea cuvântului „killers”(ucigaș) nu transformă persoanele enumerate în suspecți de crimă. Mesajele arată cel mult existența unui conflict și starea aparent confuză a expeditorului.
Numele „Prokhorov” se referă cel mai probabil la Mikhail Prokhorov, miliardar ruso-israelian, fost coproprietar Norilsk Nickel, fost proprietar al echipei Brooklyn Nets și candidat la președinția Rusiei în 2012.
„Baibakov” pare să fie Oleg Baibakov, fost executiv Norilsk Nickel și colaborator vechi al lui Prokhorov. Cei doi au fost audiați în contextul unei anchete declanșate în 2007, la Courchevel, privind presupusa organizare a unei rețele de prostituție cu tinere aduse din Europa de Est. Nu au fost inculpați, iar Prokhorov a fost exonerat. New York Magazine nota ulterior că omul de afaceri fusese eliberat de orice suspiciune.
Alte documente din arhiva Epstein arată că persoane din cercul lui Prokhorov i-au cerut finanțistului american să faciliteze o întâlnire cu Warren Buffett sau obținerea unui autograf. Nu rezultă că mesajele ar fi fost scrise personal de Prokhorov și nici că ar exista o legătură cu infracțiunile lui Epstein.
Identitatea Annei „Konkalkovskaya” nu poate fi stabilită cu certitudine. Cel mai probabil este vorba despre Anna Konchakovskaya, un model și o dansatoare din Rusia care a activat în lumea cluburilor din Moscova frecventate și de Prokhorov. Această suprapunere socială nu dovedește însă o relație personală și cu atât mai puțin comiterea unei fapte.
Numele ei apare în mai multe rezultate EFTA, dar acestea sunt versiuni sau copii ale aceluiași mesaj din octombrie 2018, nu dovezi independente.
Paolo Zampolli nu a fost acuzat penal de fapte legate de infracțiunile lui Jeffrey Epstein sau Ghislaine Maxwell. Nu există informații credibile că ar fi zburat cu avionul lui Epstein, că ar fi vizitat insula acestuia ori că ar fi participat la recrutarea sau abuzarea victimelor.
Legăturile documentate sunt licitația comună pentru Elite Model Management, prezența lui Epstein la sediul ID Models, suprapunerea cu Adriana Mucinska, apariția într-o alianță din care făcea parte TerraMar și schimburile de mesaje în care alte persoane îi menționează numele.
Până la apelul transmis în fața camerelor, Paolo Zampolli putea fi privit în România drept încă un emisar extravagant al administrației Trump. Conversația de la Chișinău a schimbat însă întrebarea. Nu mai este vorba doar despre cine îl cunoaște Zampolli, ci despre cât de direct ajunge la șeful statului român și în ce condiții își poate transforma accesul într-un spectacol public.
Povestea nu este că numele său apare într-o arhivă. Povestea este traseul unui om care și-a construit întreaga carieră în jurul accesului și care, pentru câteva minute, a demonstrat acest acces chiar la telefonul președintelui României.
Paolo Zampolli i-a primit și pe frații Tate în cercurile puterii de la Washington
Pe lista controverselor recente ale lui Paolo Zampolli se află și relația sa cu Andrew și Tristan Tate, cei doi influenceri cercetați și inculpați în dosare privind violul, traficul de persoane și exploatarea sexuală. Frații Tate au respins constant toate acuzațiile și susțin că dosarele împotriva lor sunt motivate politic.
Legătura cu Zampolli nu se rezumă la o întâlnire întâmplătoare.
În mai 2026, Andrew Tate l-a intervievat pe trimisul lui Donald Trump într-un episod de podcast. Discuția a fost promovată drept o conversație despre „secretele relațiilor la nivel înalt” și despre ceea ce este necesar pentru a activa „în vârful lanțului trofic”. Episodul publicat pe Spotify arată că Zampolli și Andrew Tate avuseseră un contact public cu cel puțin două luni înaintea episodului care avea să provoace controverse la Washington.
În iulie 2026, Andrew și Tristan Tate au fost primiți de Zampolli la o petrecere organizată la reședința sa din Washington. Emisarul i-a însoțit și la Ned, un club privat situat în apropierea Casei Albe și frecventat de oficiali, membri ai administrației și personaje influente din capitala americană.
La petrecerea lui Zampolli, cei doi s-ar fi întâlnit cu politicieni, oameni din sport și alte persoane apropiate lumii MAGA. În timpul aceleiași vizite, frații Tate au ajuns și la Capitoliu, unde s-au fotografiat cu congresmanul republican Wesley Hunt. Detaliile au fost relatate de The Daily Beast și Vanity Fair.
Câteva zile mai târziu, pe 18 iulie, Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Miami, la solicitarea autorităților britanice, în procedura de extrădare pentru multiple acuzații privind violul, agresiunea și facilitarea exploatării sexuale. Frații se aflau și la data de 27 august în custodie federală, încercând să obțină eliberarea pe durata procesului de extrădare, potrivit Reuters.
După arestare, Zampolli a încercat să reducă importanța relației. O sursă apropiată lui a declarat că emisarul ar fi vorbit cu Andrew Tate doar aproximativ 15 minute în două zile și că nu ar fi cunoscut în detaliu situația celor doi.
Zampolli însuși a declarat pentru The New York Times că nu realizase gravitatea acuzațiilor și că nu știa că frații Tate erau „material de arestare”. Afirmația ridică însă întrebări, având în vedere că dosarele lor din România erau intens mediatizate încă din 2022, iar Andrew îl intervievase public pe Zampolli cu două luni înaintea petrecerii.
Frații Tate fuseseră trimiși în judecată în România în 2023 pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Dosarul a întâmpinat ulterior probleme procedurale și a fost retrimis procurorilor, fără ca acuzațiile să fi fost soluționate definitiv. Andrew și Tristan Tate au negat toate faptele.
În februarie 2025, restricția care îi împiedica să părăsească România a fost ridicată. Presa americană a relatat că oficiali din administrația Trump, între care Richard Grenell, ar fi ridicat situația fraților Tate în discuțiile cu autoritățile române. Fostul ministru român de Externe a negat că România ar fi fost supusă unor presiuni. Nu există dovezi că Paolo Zampolli ar fi intervenit personal în decizia procurorilor români.
Există însă dovada că, odată ajunși în Statele Unite, frații Tate au fost primiți și legitimați social de oameni din apropierea lui Trump, iar Zampolli a fost unul dintre cei care le-au deschis ușa unor spații frecventate de politicieni și oficiali americani.
După arestarea lor, Casa Albă s-a distanțat. Purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a spus că Donald Trump nu va interveni pentru blocarea extrădării, iar Marco Rubio a declarat că administrația nu are, în acel moment, un rol în procedura aflată în fața instanței.
Controversa a ajuns și în Congres. Deputata democrată Yassamin Ansari a cerut investigarea relațiilor cultivate de frații Tate în anturajul președintelui, inclusiv obținerea comunicărilor dintre Casa Albă, Departamentul de Stat, Departamentul Justiției și autoritățile române sau britanice. În solicitarea sa a fost menționată și petrecerea organizată de Zampolli, potrivit People.
Episodul întărește imaginea lui Paolo Zampolli ca intermediar al accesului: un om care nu doar că se fotografiază cu personaje influente, ci le poate introduce în spații politice și sociale aflate în imediata apropiere a puterii americane.