In articol:
Curtea de arbitraj comercial internaţional de la Washington a anunțat vineri seara victoria României în procesul Roșia Montană. Sâmbătă, canadienii au criticat decizia, iar acum iau în calcul inclusiv posibilitatea de a face contestaţie, prin intermediul procedurii de anulare prevăzute de Convenţia ICSID.
Prima reacție a companiei canadiene
Mai precis, aceștia spun că decizia este "în întregime incompatibilă cu orice evaluare obiectivă a probelor prezentate în acest caz", invocând în acest sens opinia separată exprimată de unul dintre arbitri.
"Considerăm că decizia majorităţii este profund greşită. Aşa cum a recunoscut arbitrul disident, intervenţia politică susţinută a Guvernului României în drepturile contractuale ale Gabriel a împiedicat dezvoltarea unui proiect minier emblematic deţinut în parteneriat cu statul.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
De asemenea, directorul companiei a transmis că România, economia şi cetăţenii săi au ratat oportunitatea de a beneficia de acest proiect minier, iar ei vor studia în detaliu decizia Tribunalului înainte de a evalua următorii paşi pe care îi vor face. Țara noastră va trebui să primească 1,4 milioane dolari cheltuieli de judecată
Cine este Crenguţa Leaua
Meritul acestui verdict îl are și avocatul Crenguţa Leaua, care are o experiență vastă în arbitraje internaţionale, până acum câştigând împreună cu LALIVE 5 procese de arbitraj pentru România la Curţile de Arbitraj Internaţioanle, în valoare totală de peste 3 mld. dolari.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Citește și: România a câștigat procesul Roșia Montană! Câți bani trebuie să ne dea canadienii?
Aceasta este și profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE).