Într-un interviu detaliat, avocatul Alexandru Turiga explică drepturile victimelor, procedura de obținere a ordinului de protecție și măsurile care pot salva vieți.
Violența în familie reprezintă o realitate dureroasă cu multiple fațete: amenințări, umilințe, control permanent sau hărțuire. Acestea sunt forme de abuz care pot fi sancționate de lege, însă victimele adesea nu știu cum să reacționeze sau ce pași legali să urmeze pentru a se proteja.
Ce este ordinul de protecție?
Ordinul de protecție este un instrument legal destinat să protejeze victimele violenței fizice sau psihice, atunci când există un pericol actual și iminent asupra integrității lor. Prin emiterea acestui ordin, statul intervine pentru a îndepărta starea de pericol, impunând agresorului restricții clare.
Cum și când poate fi solicitat?
Victima poate solicita ordinul de protecție direct la poliție, unde se completează un formular de evaluare a riscului.
Este important de menționat că obținerea ordinului de protecție nu este condiționată de depunerea unei plângeri penale. Cele două proceduri sunt independente, iar ordinul poate fi solicitat chiar și fără o plângere penală, oferind o protecție temporară pe durata cercetărilor.
Importanța probelor în proces
Pentru ca instanța să poată lua o decizie corectă, probele sunt esențiale. Acestea pot include fotografii, înregistrări audio-video, mesaje sau declarații ale martorilor. Probele ajută la conturarea situației de fapt și sunt folosite atât de victimă, cât și de agresor pentru a-și susține punctul de vedere.
Termene legale și durata ordinului
Legea prevede un termen imperativ de 72 de ore în care instanța trebuie să soluționeze cererea de emitere a ordinului de protecție. Ordinul provizoriu emis de poliție are o durată de 5 zile, după care instanța poate prelungi ordinul până la soluționarea definitivă a cauzei. Dacă cererea este admisă, ordinul de protecție poate fi valabil între 1 și 12 luni.
Restricțiile impuse agresorului
Ordinul de protecție poate impune agresorului mai multe restricții, printre care:
- Obligația de a nu se apropia de victimă și de locurile frecventate de aceasta (domiciliu, loc de muncă, unitate de învățământ).
- Interdicția de a lua legătura cu victima, direct sau indirect (telefonic, prin mesaje sau persoane interpuse).
- Posibilitatea de a fi obligat să poarte un dispozitiv de monitorizare pentru a se urmări respectarea distanței impuse.
- Participarea la cursuri de control al mâniei.
- Evacuarea din locuința comună, dacă victima locuiește acolo.
