VIDEO Generații unite împotriva singurătății! Bătrânii ajută copiii din medii defavorizate: „Efectiv întinerești”

Bătrâni din mai multe centre sociale din România sunt implicați în programe de tip „Școala după școală”, ajutându-i pe copiii care vin din medii vulnerabile.

În România, aproape 30% dintre vârstnici trăiesc singuri, iar izolarea socială le afectează profund viața, atât din punct de vedere emoțional, cât și psihic. Singurătatea îi face pe mulți să se simtă inutili, iar specialiștii avertizează că această izolare poate avea consecințe grave asupra sănătății, fiind un factor de risc pentru numeroase afecțiuni.

Citește și: VIDEO Bunicii din România, din ce în ce mai uitați de lume

Bătrânii le oferă sprijin copiilor

Telefonul a devenit adesea singurul element de companie pentru pensionari, însă în mai multe centre sociale din țară, seniorii sunt implicați în programe de tip „școala după școală”, unde experiența lor devine un sprijin prețios pentru copiii din medii vulnerabile. Astfel, pensionarii le oferă celor mici meditații, dezbateri, lecții practice și încredere, iar în schimb, seniorii își recapătă sentimentul de utilitate și apartenență la o comunitate.

Doamna Flori, în vârstă de 71 de ani, este un exemplu elocvent. După o viață plină de activitate, inclusiv 15 ani ca bonă, a simțit că liniștea din casă după pensionare a devenit apăsătoare.

Citește și: VIDEO „Este singurul mod prin care pot să strâng bani”. Pensionarii adună sticlele reciclabile

Ce înseamnă voluntariatul pentru bătrâni

Alți peste 200 de voluntari seniori ajută copii din 18 localități din țară, oferindu-le sprijin educațional și social. Pentru mulți pensionari, voluntariatul reprezintă o oportunitate de a-și valorifica experiența profesională și de viață, dar și de a combate sentimentul de devalorizare care poate apărea după retragerea din activitate.

O altă poveste impresionantă este cea a unei doamne de 86 de ani, fost inspector CTC, care, după pensionare, a ales să rămână activă și să împărtășească copiilor din cunoștințele și priceperea acumulată de-a lungul vieții.

Citește și: VIDEO Pensionarii, puternic afectați de scumpiri. Vânzătorii din piețe îi ajută cât pot: „Mai pun o legătură în plus, mai pun două roșii în plus”

Anul acesta, seniorii voluntari înscriși în programul Fundației Regale Margareta a României au meditat 650 de copii din întreaga țară, demonstrând că implicarea vârstnicilor în comunitate aduce beneficii atât pentru ei, cât și pentru generațiile tinere.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri