O operațiune de salvare contracronometru se desfășoară în orașul Kashima din prefectura japoneză Kumamoto, unde un mall s-a prăbușit parțial ca urmare a cutremurului puternic de marți, 28 iulie.
Premierul Japoniei, Sanae Takaichi, a confirmat, miercuri, decesul a 13 persoane în urma seismului cu magnitudinea 7,1 produs marți în prefectura sud-vestică Kumamoto.
Potrivit oficialului de la Tokyo, peste 10.000 de persoane se află în centre de evacuare, iar serviciile trenului de mare viteză Shinkansen sunt în continuare suspendate.
Operațiune de salvare la mall-ul prăbușit
După seismul produs marți după-amiază, o explozie a zguduit un mall din Kashima, prefectura Kumamoto, operat de grupul Aeon, conform CNN.
Cel puțin două femei de 20 de ani au murit după ce respectivul centru comercial s-a prăbușit parțial, în urma exploziei, potrivit postului public de televiziune NHK.
WATCH: The moment an explosion occurred at Aeon Mall in Kumamoto, Japan, following a powerful earthquake. pic.twitter.com/mIA5x23sGc
— Breaking911 (@Breaking911) July 28, 2026
Până acum, alte șase persoane au fost salvate de la fața locului, inclusiv una care suferise un stop cardiorespirator. Cel puțin cinci oameni au fost răniți, dar nu au leziuni care să le pună viața în pericol, a relatat NHK.
BREAKING: Police are searching for 20 to 30 employees believed to be trapped after a partial collapse at Aeon Mall in Kumamoto, Japan. pic.twitter.com/TnGE5UnZF8
— Breaking911 (@Breaking911) July 28, 2026
Postul public de televiziune din Japonia a mai transmis că între 20 și 30 de angajați ai Aeon Mall Kumamoto nu au putut fi contactați după prăbușirea clădirii sunt căutați de forțele de intervenție.
Postul TV Asahi, afiliat CNN, a citat surse din poliție care au declarat că mai multe persoane au fost ucise în prăbușirea mall-ului.
TV Asahi nu a confirmat la momentul respectiv numărul deceselor și nici dacă cei uciși erau angajați sau clienți.
Footage inside the Aeon Mall in Kumamoto, Japan right after today's 7.0 earthquake, and before its collapse.
— anila watto (@a_nila123) July 28, 2026
Things appear to be a bit chaotic, with mentioning of some strange ordor. pic.twitter.com/H9hmTjg51r
"Este o cursă contracronometru de salvare", spune premierul Japoniei
Circa 4.600 de membri ai Forțelor de Apărare au fost mobilizați în urma seismului, 170 dintre aceștia participând la operațiuni de salvare desfășurate la mall-ul care s-a prăbușit.
"Există în continuare persoane care așteaptă să fie salvate și este o cursă contracronometru. Fiecare secundă contează",
" Vom mobiliza toate forțele de care dispunem pentru a salva cât de mulți oameni se poate", a adăugat liderul Executivului de la Tokyo.
Footage captures the moment a powerful explosion occurred at Aeon Mall following the earthquake in Kumamoto, Japan, where multiple people have been confirmed dead. pic.twitter.com/cxVc26H3gx
— Weather Monitor (@WeatherMonitors) July 28, 2026
O echipă a poliției metropolitane din Tokyo specializată în răspunsul la dezastru s-a deplasat cu un elicopter pentru a participa la operațiunea de căutare a persoanelor dispărute.
Prefectura Kumamoto a mai fost lovită de cutremure devastatoare- pe 14 aprilie 2016, un seism cu magnitudinea 6,5, urmat două zile mai târziu de un altul cu magnitudinea de 7,3, în care și-au pierdut viața 273 de oameni, iar peste 2.800 au fost răniți.