In articol:
- Singur în Valea Șchiopului de 14 ani
- Cum a ajuns nea Ion Chiriță singur în Valea Șchiopului?
- Cum se descurcă bătrânul, singur în pustiu?
Când vă așezați la masă alături de toți cei dragi și împărțiți pâinea de sărbători, gândiți-vă că, undeva, într-o casă, un om e singur și așteaptă ca cineva să-i mai deschidă ușa o dată.
Singur în Valea Șchiopului de 14 ani
„Singurătatea e cea mai grea pe lumea asta, n-ai cu cine să schimbi o vorbă, un cuvânt, nimic.
Ca într-un vârtej neîndurător al timpului începe și se termină povestea omului și a locului în care a trăit o viață întreagă la mila lui Dumnezeu. Nea Ionică Chiriță e ultimul suflet care mai animă cătunul din Valea Șchiopului.
Întrebat la ce se gândește în fiecare seară, înainte de culcare, răspunsurile bătrânului sunt pline de mâhnire: „La Dumnezeu mă gândesc că poate mă mai scol și mâine să mai dau de mâncare la vacuță, să mai văd ziua de mâine”.
Cum a ajuns nea Ion Chiriță singur în Valea Șchiopului?
În Ținutul Buzăului, pe dealurile unui sat părăsit, în care parcă nici câinii nu mai au la cine lătra, bătrânul își duce veacul.
„Când era satul ăsta întreg, erau la vreo 50 de case aici. Prin 71 și 81 au fugit din casele astea de pe aici. Și toată lumea s-a dus la Plevna. Și noi aveam o casă în partea asta, am fugit, apoi a venit armata și a stricat-o și asta. N-am luat la Plevna loc și am rămas aici”, sunt mărturiile bătrânului.
Citește și: Caz șocant! O pensionară de 82 de ani a fost arestată pentru că nu a plătit factura la salubrizare
Cum se descurcă bătrânul, singur în pustiu?
Singur își plânge de milă și tot singur se ridică, știe că n-are cum altfel, că nu e nimeni lângă. Numai animalele i-au mai ramas, un câine, o vacă și un vițel, pe care le ține de drag. Lor le mai spune oful când simte că trebuie să își mai golească sufletul.
Până la magazin face o oră dus și una întors, mai ales că nea Ionică Chiriță se confruntă des cu semnele bătrâneții, unele dintre ele fiind durerile crunte de picioare.
„Mănânc și eu după posibilitatea mea, după cum pot. Am mâncat mai multe conserve. Nu știu cum am rezistat până acum. Mai greu de așa n-are cum!”, spune bătrânul cu regret, obișnuit cu traiul dus.
Se apropie sărbătorile și asta nu înseamnă bucurie pentru el. Acum, în pragul Crăciunului, amarul îi e și mai amar. Nu moare nici de sete, nici de foame, dar moare încet de dorul fetei sale și al celor doi nepoți de la oraș.
Citește și: Povestea bunicii Maria: trăiește cu o pensie de 95 de lei pe lună. „Nu are pe nimeni”