„Oferta unui restaurant fast-food a creat isterie în Cluj! Mii de persoane au stat cu orele la coadă pentru a primi o shaorma gratis. Pentru a fi siguri că vor prinde un loc în față, mulți s-au înscris pe liste de așteptare cu o săptămână înainte”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Coadă la shaorma gratis, la Cluj

La orele amiezii, în fața acestui centru comercial din Cluj Napoca, abia mai aveai loc să arunci un ac după ce un fast-food a anunțat că oferă shaorma din partea casei.
„Am văzut postarea pe Instagram și ne-am înscris și noi. Coada e destul de lungă.Care apucă, Doamne ajută”, spun clienții.
„Acum am ieșit de la facultate și am auzit de noua promoție Black Friday. Și ca orice student, prinde bine o shaorma gratis”, a spus un student.
Bulevardul din fața localului a fost complet blocat de tinerii care au așteptat la cozile interminabile.
„Am fost printre primii, că am venit cu cel puțin o oră mai repede”, a spus un tânăr.
Pentru că oferta a fost valabilă doar câteva ore, oamenii s-au înscris pe liste de așteptare de acum o săptămână în speranța că se vor număra printre norocoși.

Citește și: VIDEO -Black Friday, sărbătorit în stil românesc. Reducerile au ajuns chiar și în piețe

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

De partea cealaltă, angajații localului au lucrat la foc continuu. Mii de porții de shaorma au fost oferite gratuit tuturor celor care au venit până la ora 17.00.


„S-au înscris aproape 6.000 de persoane, ne așteptăm să fie coadă și mai mare, dacă ați observat e până în capătul străzii. Am zis să facem cu adevărat un Black Friday, să fie mâncare gratis pentru toată lumea care vine în intervalul acesta orar”, a explicat proprietarul restaurantului.
Shaorma se numără printre cele mai populare produse din țara noastră. În medie, anul trecut, românii au comandat o shaorma la 10 secunde.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si