Primul weekend din luna august aduce o atmosferă aglomerată pe litoralul românesc, în special în stațiunile de pe malul Mării Negre, unde tradițional 1 august marchează începutul sezonului estival de vârf.
Vremea se anunță excelentă pentru o escapadă la mare, cu temperaturi maxime cuprinse între 26 și 28 de grade Celsius pe tot parcursul weekendului. Nu sunt așteptate ploi, iar marea este curată, fără prezența algelor, cu o temperatură a apei de aproximativ 24 de grade Celsius, ideală pentru îmbăiere și relaxare.
Citește și: VIDEO Prețurile șezlongurilor pe litoralul românesc au explodat. O zi la plajă poate costa cât o masă la restaurant
Cazare și prețuri în Mamaia
În stațiunea Mamaia, atmosfera este mai relaxată comparativ cu aglomerația clasică, însă prețurile sunt ceva mai ridicate. Pentru un sejur scurt, de vineri până duminică, o cameră dublă la un hotel de trei stele pornește de la 900 de lei pentru două nopți. Opțiunile mai confortabile, la hoteluri de patru stele, au tarife cuprinse între 1300 și 2500 de lei pentru același interval.
Citește și: VIDEO Weekend la extreme în România. Se anunță caniculă și furtuni violente în mai multe județe
Costuri suplimentare la plajă și restaurante
Pe plajă, un șezlong costă 50 de lei, iar o masă la restaurant pentru două persoane ajunge în medie la 150 de lei. Pentru gustări rapide, un porumb fiert este disponibil la prețul de 15 lei.
Deși prețurile nu sunt mici, ele reflectă condițiile și serviciile oferite, iar vremea bună face ca o astfel de escapadă să merite din plin.Citește și: VIDEO Noi prețuri pe litoralul românesc. Cazările, mâncarea și șezlongurile devin mai scumpe
Am intrat in familia KanalD in 2019, direct de pe bancile facultatii. Primul gand a fost - “doamne, cati oameni noi”, iar al doilea “eu nu o sa dau live niciodata”. Cu timpul, oamenii mi-au devenit prieteni iar senzatia dinaintea live-ului - momentul favorit. Aveam sa-mi dau seama apoi ca meseria mă gasise pe mine, iar eu am gasit o echipa in care am putut sa cresc in fiecare zi. Altfel, imi place sa scriu, uneori pictez, rad mult si iubesc oamenii.
Pe mine ma vedeti cand incepe scoala sau cand apare un trend nou in social media. Fac materiale pe educatie si imi place sa vorbesc despre comportamentul tinerei generatii. Imi plac si hainele, asa ca ma ocup si de rubrica “Tu Dai Moda”, vinerea la stirile pranzului.