Cântărețul italian Tony Colombo a fost arestat după un raid anti-mafia! El și soția sa sunt acuzați de legături cu unul dintre cele mai periculoase clanuri din Napoli. Potrivit autorităților din peninsulă, artistul ar fi primit de-a lungul timpului milioane de euro pe care le-ar fi declarat ca fiind din venituri muzicale, transmite Cristian Sabbagh.

Tony Colombo, viață de lux

Tony Colombo, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți din Italia, ar fi ales să lase lumina reflectoarelor pentru legăturile cu mafia.

El și soția sa, Tina Rispoli, au fost reținuți după ce carabinierii au făcut mai multe raiduri care au vizat un clan mafiot din Napoli. În total, 27 de persoane au fost reținute.

Pe rețelele de socializare, Tony afișa o viață de lux pe care o împărțea alături de soția sa. Cei doi s-au căsătorit în 2019, iar la acea vreme, Tina era văduva unui temut interlop italian. De altfel, la nunta lor, au participat zeci de membri ai clanului condus de fostul soț al femeii.

Potrivit procurorilor, artistul ar fi primit de-a lungul timpului bani veniți din ilegalități de la clanul mafiot și ar fi lucrat alături de aceștia. Atât artistul, cât și soția sa, au negat însă orice implicare în crimă organizată.

Am făcut 20 de milioane de euro în 4 luni.

În ziua nunții mele, am scos o melodie cu care am făcut 20 de milioane în 4 luni. Am vândut 14.000 de single-uri în 8 zile, declara Tonny Colombo.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- Britney Spears face dezvăluiri șocante: "El a spus că nu suntem pregătiți să avem un copil"

Cei reținuți în raidurile din sudul Italiei sunt acuzați de asociere cu mafia și extorcare de bani, dar și contrabandă cu țigări. De asemenea, clanul mafiot ar fi folosit violența pentru a intimida ofertanții unor licitații și a obține profituri. Potrivit poliției, în timpul raidurilor, s-au confiscat bunuri în valoare de aproape 8 milioane de euro.

Criminalitatea organizată se folosește de Tik Tok, de cântăreții de un anumit tip, de rețelele sociale. Mă aștept la un proces rapid, mai ales că acuzațiile au fost atent evaluate, a spus un jurnalist italian.

Tony Colombo are peste 20 de albume lansate. Acesta s-a retras din industria muzicală în 2020, la un an după ce s-a căsătorit cu Tina Rispoli.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si