O tragedie cutremurătoare a zguduit o comunitate locală din Mediaș după ce doi adolescenți, în vârstă de 15 și 16 ani, și-au pierdut viața în urma unui accident feroviar. Cei doi tineri traversau calea ferată pentru a scurta drumul către terenul de fotbal, însă nu au observat pericolul care se apropia.
Potrivit martorilor, după ce un tren a trecut pe o linie, cei doi adolescenți au început să traverseze calea ferată prin spatele acestuia, fără să realizeze că pe linia alăturată, din sens opus, se apropia o locomotivă. Impactul a fost devastator: unul dintre tineri a murit pe loc, iar celălalt a decedat la scurt timp în ambulanță, în ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita.
Citește și: Doi minori de 15 și 16 ani au murit loviți de tren în Mediaș
Ce spun localnicii
Un tânăr a povestit că: „Trebuia să merg și eu la fotbal cu ei. Când au venit ei, veneau două trenuri, unul pe o parte și unul pe parte asta. L-au văzut pe unul, s-au tras pe cealaltă parte și i-a pălit celălalt tren”.
Martorii cred că adolescenții ar fi avut căști în urechi, ceea ce i-ar fi împiedicat să audă semnalele trenului, iar accesul liber spre liniile de cale ferată a facilitat traversarea periculoasă.
„Nu aveau bani de taxi și mergeau pe aici, că ei tot timpul mergeau pe aici, pe strada asta. Mergeau la fotbal pe jos. Cinci copii trebuiau să meargă și au rămas trei în spate, că au zis că merg să se îmbrace... Noi credem că or fi avut căști în urechi și nu au auzit, altfel săreau în boscheți, aveau alte soluții”, a explicat o localnică.
Problemele semnalate de comunitate
Localnicii susțin că tragedia ar fi putut fi evitată dacă accesul spre liniile de cale ferată ar fi fost închis corespunzător. Ei acuză autoritățile locale că nu au luat măsuri pentru a securiza zona.
„Se întâmplă din cauza primăriei, că nu închide gardurile aici. Aie e toată problema. Aici e loc gol, copiii fug pe linie întruna, aici nu vor să închidă, dacă închidem gardul au zis că ne amendează”, a spus un localnic revoltat.
Această situație reflectă o problemă mai amplă legată de siguranța copiilor și a tinerilor în zonele cu trafic feroviar intens, mai ales când aceștia încearcă să evite taxele sau să scurteze drumul prin locuri neamenajate.
Ancheta poliției
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Cercetările continuă pentru a determina toate cauzele și eventualele responsabilități.