Diana Buzea, reporter Kanal D, are detalii.

S-a prelungit valabilitatea polițelor RCA

„În ședința de astăzi, Guvernul a adoptat proiectul elaborat de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, ceea ce înseamnă că implicit vine cu decizii noi pentru șoferi. Concret, cei care au asigurări auto emise de Euroins vor putea să mai circule cu acestea până în luna decembrie. Potrivit legii, polițele RCA ar fi expirat pe 8 septembrie, însă, odată cu adoptarea acestei ordonanțe de urgență, termenul de valabilitate se prelungește cu 90 de zile, adică până pe 8 decembrie.

Este o măsură menită să vină în sprijinul a peste 1,8 milioane de șoferi, care în acest moment au asigurări auto emise de Euroins. Ce este important de precizat faptul că toți acești șoferi au avut posibilitatea de a face o cerere de reziliere a contractului de asigurare și de a-și primi o parte din bani înapoi, însă nu toți au făcut acest lucru. Potrivit surselor noastre, ASF vrea să propună acum Guvernului și prelungirea perioadei pentru plafonarea polițelor RCA până în luna ianuarie”, a transmis Diana Buzea, reporter Kanal D.

Citește și: Preț carburanți 2023. Cu cât a crescut față de anul 2022?

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și a strecurat indicii într-o carte. Cine le găsește le păstrează- antena3.ro

Citeste si: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024| A doua zi de alegeri în diaspora. 40.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 3:00- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si