Vladimir Putin crede că România își va recupera teritorii de la Ucraina. "Doar Rusia poate apăra integritatea teritorială a Ucrainei"

Rusia se află într-o situație complicată în războiul cu Ucraina, după patru ani și jumătate de la declanșarea invaziei teritoriale. Dronele și rachetele Kievului distrug tot mai multe ținte militare sau energetice din interiorul țării conduse de Vladimir Putin.

Președintele rus Vladimir Putin a transmis armatei sale că Ucraina își va pierde teritoriile vestice, mai devreme sau mai târziu, și că partea din Ucraina de pe malul stâng al râului Nistru (zona estică) a fost întotdeauna considerată parte a Rusiei.

Liderul de la Moscova a avut, duminică, o întâlnire cu personalul Marinei Ruse, conform agenției de știri ruse TASS, care a postat mai multe clipuri video ale discursului.

Putin a susținut, ca de obicei, că "nu există nicio agresiune din partea Rusiei” și că rușii au fost "forțați să lanseze operațiunea militară specială în încercarea de a pune capăt ostilităților care fuseseră deja începute de partea occidentală și de regimul de la Kiev”.

"Ucraina va pierde teritoriile care au aparținut Poloniei, Ungariei, României", spune Putin

Conform Ukrainian Pravda, conducătorul suprem de la Moscova a mai susținut, în mod fals, că vestul Ucrainei fusese un dar din partea lui Iosif Stalin, dar că acesta "dăduse” aceste teritorii nu Ucrainei, ci "în cadrul unui singur stat”, fiind vorba despre URSS.

"Sunt sigur  că mai devreme sau mai târziu, Ucraina va pierde aceste teritorii occidentale. Va pierde ceea ce aparținea odată Poloniei, Ungariei, României, mai devreme sau mai târziu – poate nu mâine, nu poimâine, peste un an sau doi, 10 ani sau 15 – dar totul va reveni la locul său din punct de vedere istoric”, a declarat Vladimir Putin.

"Rusia este singurul garant al integrității teritoriale a Ucrainei"

Liderul Rusiei nu a explicat de ce Ucraina ar trebui să-și piardă teritoriile occidentale, scrie Pravda.com.ua, însă el a adăugat că Rusia este "singurul garant al integrității teritoriale a Ucrainei".

"Exista un singur garant al integrității teritoriale a Ucrainei, și anume Rusia. Dar au considerat necesar, posibil și benefic pentru ei înșiși să declare Rusia drept dușmanul lor, nu drept națiune titulară în Ucraina, ceea ce este o prostie completă”, a adăugat Putin.

Lecția de istorie ținută de Putin în fața soldaților săi a inclus și alte speculații: „Din punct de vedere istoric, Ucraina a fost întotdeauna împărțită în malul stâng și malul drept- malul stâng a fost întotdeauna considerat nu doar orientat spre Rusia, ci parte a Rusiei”, a explicat liderul rus.

El a mai afirmat că Lenin a dat Donbasul nu Rusiei, ci Ucrainei și că acum Moscova e obligată "să readucă totul pe un curs istoric normal”.

Putin a susținut, de asemenea, că războiul împotriva Ucrainei se va încheia mai devreme sau mai târziu, cu "inamicul învins și Rusia victorioasă”.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri